După ce Guvernul Cîțu a picat azi prin moțiune de cenzură, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan a reacționat pe pagina de socializare.
Turcan a precizat, într-o postare pe Facebook, că această criză politică trebuie rezolvată de urgență.
Mai mult, spune Raluca Turcan, Partidul Național Liberal trebuie să păstreze guvernarea.
„Evident, este o situație dificilă politic și soluțiile care nu se văd pe loc, în acest moment, în care toată lumea este tensionată, se vor găsi, după ce situația se mai calmează.
Criza politică trebuie rezolvată de urgență, pentru că societatea se confruntă cu două situații foarte dificile: criză sanitară și creșterea prețurilor la energie, iar oamenii doresc ca toată atenția să fie concentrată pe problemele dificile cu care se confruntă România.
Este un moment politic care reclamă maturitate și responsabilitate din partea clasei politice.
De aceea, refuz să mai intru în replici politice, să mai răspund la atacurile din partea PSD sau a altor partide.
Cel mai important pentru PNL este să arate că va face ce a promis, adică sa propuna solutii la problemele de pe agenda cetatenilor. Iar pentru asta, PNL trebuie să păstreze guvernarea.
Un obiectiv politic egal important cu apărarea guvernării este apărarea președintelui Klaus Iohannis. Și pentru asta trebuie privit și dincolo de criză, și de moțiunea de azi.
Președintele este liderul politic cu cea mai mare credibilitate și singurul care poate face transfer de încredere către PNL și poate ajută și la recâștigarea încrederii în guvernarea PNL.
Vom găsi o soluție politică, PNL trebuie să rămână unit, cine nu are curaj să rămână să lupte este liber să plece. Partidul Național Liberal are puterea să asigure guvernarea și să depășească această criză care nu este a românilor, românii au alte priorități, este a politicienilor.”, a afirmat Raluca Turcan.
Vezi și
Opinie: Dan Barna și Dacian Cioloș, acești Gigi Becali și Mitică Dragomir ai politicii românești
Solicitare urgentă către Guvern și prim-ministrul Florin Cîțu! Polițiștii își cer drepturile! Vor o majorarare salarială de la 1 ianuarie 2022, indexarea pensiilor și toate sporurile legale
După demiterea Guvernului Cîțu, ministrul Raluca Turcan reacționează: 'PNL trebuie să păstreze guvernarea'
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

19:00Entertainment
Romina Gingașu l-a șters pe Piero Ferrari de pe profilul ei online. „Eu însămi scriu povestea vieții mele”

12:30Sport
Mitică Dragomir strâmbă din nas când intră pensia. Fostul șef FRF primește o sumă mult mai mică decât alți seniori care au avut locuri de muncă banale

14:30Social
Când se dă drumul la căldură în București și în marile orașe, pentru cei care stau la bloc. Regula pe care o aplică firmele responsabile de oferirea serviciului

21:00Social
Fără apă în București, între 23 și 25 septembrie. Zonele vizate, în aproape toate sectoarele vor fi probleme

18:30Social
Gata, încep ninsorile în România. Unde vor apărea primii fulgi, din data de 21 septembrie 2026

12:00Social
Nu se mai trece la ora de iarnă? Situația pentru România, după ce tot mai multe țări s-au săturat să dea ceasurile înainte și înapoi

11:30Social
Amenda de 1.000 de lei pe care o pot lua șoferii pentru frâna de mână. Este în Codul Rutier 2026, dar puțini știu regula

19:30Entertainment
Românul mai înjurat decât Nicolae Ceaușescu în comunism. Era mare vedetă TV, dar puțini își mai aduc aminte de el

06:30Horoscop
Horoscop financiar 20 septembrie: Zodiile cu noroc la bani

10:00Social
Mai apucăm pensia? Câți români ajung să se bucure de banii pentru care plătesc taxe o viață întreagă, de fapt, și pentru câtă vreme
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



