Preşedintele Franței Emmanuel Macron a reacționat ferm după ce preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat pregătit să utilizeze contra Occidentului ''toate mijloacele'' arsenalului său. Acesta a transmis că trebuie să se pună maximum de presiune pe preşedintele Putin pentru ca el să pună capăt acestui război care nu are niciun sens, scrie agerpres.ro
''Regret profund decizia preşedintelui Putin de a implica ţara sa, în particular tinerii, în război'' anunţând mobilizarea rezerviştilor, a afirmat şeful statului francez în marja Adunării Generale a ONU, la New York.
Trebuie ca "noi să punem maximum de presiune pe preşedintele Putin pentru ca el să pună capăt acestui război care nu are niciun sens", a adăugat el.
Macron a salutat declaraţiile recente ale Chinei şi Indiei care au lansat un apel la încetarea războiului din Ucraina. ''Aşadar Rusia este tot mai izolată şi este pe cale să se angajeze într-un război dorit doar de ea şi care este ilegal şi ilegitim'', a subliniat preşedintele francez, după ce a prezidat o reuniune cu lideri din Africa şi Orientul Mijlociu şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale consacrată crizei alimentare cauzate de război.
Ulterior, Emmanuel Macron a avut o întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, în legătură cu situaţia centralelor nucleare din Ucraina.
Preşedintele rus a anunţat miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina.
''Dacă integritatea teritorială a ţării noastre este ameninţată, atunci vom folosi toate mijloacele disponibile pentru a ne proteja poporul - aceasta nu este o cacealma'', a spus Vladimir Putin, care a ameninţat că Rusia posedă ''numeroase arme pentru a riposta'', transmite AGERPRES
Emmanuel Macron rupe 'prietenia' cu liderul de la Kremlin: Să punem maximum de presiune pe președintele Vladimir Putin pentru ca el să pună capăt acestui război
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

19:30Social
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

17:00Social
Moșii de Toamnă, tradiții și superstiții. Ce e bine să dai de pomană pe 7 noiembrie 2026

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Destinațiile din România care atrag turiștii ca un magnet. Constanța, București și Brașov conduc clasamentul sosirilor
Articole Similare

18:30Externe
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

17:30Externe
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



