sursa foto:  news.ro

Eroare uriașă a PSD! Decizia care le poate puna capac

Guvernul Tudose se anunța a fi unul mult mai cerebral decât Grindeanu, care era la un pas să arunce țara în aer din cauza OUG 13. Ministrul Justiției, Tudorel Toader, de altfel o personalitate foarte apreciată pe plan profesional, a cedat în cele din urmă presiunilor și a dat o lege care poate zdruncina din temelii coaliția PSD – ALDE. Și asta pentru că este o adevărată carne de tun pentru adeversari în materie de imagine.

Legea recursului compensatoriu, parafată de coaliția PSD – ALDE, a scos din penitenciare deja peste 500 de persoane, iar alți peste 3.300 se pregătesc să ceară liberarea condiționată încă din prima zi de aplicare. Printre aceștia, violatori, criminali și alte tipuri de infractori. Ei vor fi și despăgubiți de statul român, adică de noi plătitorii de taxe și impozite, pentru că au stat închiși în condiții nu foarte bune. Au avut trei mese pe zi, ceea ce în unele spitale nu se poate, de exemplu, dar n-au avut parte de un play station ca asasinul norvegian, Anders Breivik. Este o exagerare desigur, însă preocuparea pentru infractori raportată la alte probleme este de-a dreptul revoltătoare.

La celălalt capăt zac bolnavii în spitale, 7 într-un pat, invadați de ploșnițe și cu medicamentele în pungă, cumpărate din propriul buzunar. Pe ei nu-i mai despăgubește statul român. Îi condamnă în schimb la moarte prin lipsa echipamentelor și înjosirea medicilor, care sunt suprasolicitați, având până acum salarii mai mici decât femeile de serviciu din primării.

Și judecătorul Cristi Danilet a postat o fotografie pe facebook cu mesajul: „Dacă avem bolnavi care stau in spitale cu igrasie, plosnite și în camere cu mai puțin de 6 mp suprafața, le dam și lor drumul?! Ca să nu se simtă discriminați in raport de deținuții de care ne pasă atât de mult”.

O eroare care poate fi intens utilizată de adversarii politici și care dacă este speculată inteligent poate crea mari probleme coaliției PSD – ALDE. Singura salvare ar fi ca această greșeală uriașă să fie asumată pe persoană fizică și nu pe partid.

Vezi AICI tabelul cu numărul deţinuţilor eliberaţi din fiecare penitenciar!

Citește și Alertă de URS lângă București și apel către Ministerul Mediului! Animalul își face de cap prin localități! Prefectura incapabilă să rezolve situația

Surpriză! Cine este femeia cea mai bine plătită din Parlament – mai tare ca orice bărbat

O actriță de Oscar laudă România! Ce anume a fascinat-o

TAGS

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare



Nu uitaţi să daţi „Like”. În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.