sursa foto:  dcnews.ro

Eugen Tomac: ‘Nouă ne-a lipsit în această perioadă claritatea. Acesta este și motivul pentru care oamenii nu s-au vaccinat într-un număr atât de mare’

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac s-a arătat de părere, că România trebuie să recupereze din mers și că autoritățile trebuie să îi convingă pe oameni că parte din măsurile sanitare „sunt necesare nu pentru că vrea x sau y, ci pentru că acesta este singurul mecanism prin care putem să mai salvăm vieți”.

 

Eugen Tomac (PMP): Problema trebuie gestionată mult mai inteligent

„Cred că aici lucrurile sunt cât se poate de limpezi și de ce a eșuat statul în a comunica convingător tot ceea ce ține de pandemie, dintr-un simplu motiv. Pentru că, pe de o parte, așa cum spuneați mai devreme, avem o aplecare atât de puternică în a pasa de la unii la alții responsabilitate, nu e de vină ministerul, n-a cooperat bine primăria, școlile nu sunt capabile ș.a.m.d… acest talent de a pasa responsabilitate, or într-un moment de criză este esențial ca cel care își asumă în numele statului român toate deciziile pe care le ia statul în această perioadă trebuie să își asume și comunicarea cât mai convingător”, a punctat eurodeputatul PMP.

Eugen Tomac a atras atenția că în lumea de astăzi „suntem inundați de informație”.

„Dacă înainte comuniștii își rezolvau foarte subtil orice problemă închizând accesul la informație, deci îngrădind libertatea de exprimare, acum avem tot ce vrem și ce nu vrem și pe rețelele sociale, și în presă pe chestiunile ce țin de pandemie. Or aceste conferințe de presă obositoare, care nu sunt ținute în fața unui corp de specialiști care trebuie să își ia notițe, ci sunt în fața opiniei publice, oameni care au copii de crescut, alții au businessuri de gestionat, alții sunt pensionari și au nevoie de foarte multă claritate”, a mai spus Eugen Tomac.

El a reclamat lipsa de claritate.

„Nouă ne-a lipsit în această perioadă claritatea. Acesta este și motivul pentru care oamenii nu s-au vaccinat într-un număr atât de mare, acesta este și motivul pentru care oamenii sunt nemulțumiți și confundă grija față de sănătate cu protestul față de autorități. Cred că această problemă trebuie gestionată mult mai inteligent.

Pentru că dacă nu vom încerca să recuperăm din mers și să încercăm să îi convingem pe oameni că parte din măsuri sunt necesare nu pentru că vrea x sau y, ci pentru că acesta este singurul mecanism prin care putem să mai salvăm vieți… Pentru că altfel, dacă vom rămâne cu acest festivism al declarațiilor și conferințelor lungi de presă din care nu reții aproape nimic, vom pierde iarăși timp și, din păcate, riscăm ca într-o situație în care vom avea un nou val foarte agresiv să dispară foarte mulți oameni nevinovați”, a adăugat Eugen Tomac.

Comentariul său a venit în urma conferinței organizate de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, care a anunțat o serie de relaxări pentru perioada sărbătorilor, conform b1tv.ro

Citește și:

Șeful DSU, Raed Arafat: ‘Pentru nopțile de Crăciun și Anul Nou, nu vor fi restricții referitoare la ora până la care vor fi deschise restaurantele sau vor funcționa operatorii economici’

Ultimă oră! Guvernul a aprobat noile măsuri de relaxare pentru perioada Sărbătorilor

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare