Cine va ajunge premierul României va avea un salariu de bază lunar de 26.450 lei brut, adică aproximativ 15.400 lei net. În cadrul noii grile de salarizare din sistemul public, venitul brut al prim-ministrului urmează să ajungă la 30.275 lei brut pe lună, echivalentul a aproximativ 7.700 lei net.

Beneficiile extrasalariale pe care le-ar putea avea Eugen Tomac
Eugen Tomac ar putea avea parte și de o serie de beneficii, respectiv:
Locuință de serviciu: Dreptul la o locuință de protocol administrată de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), cu toate cheltuielile de întreținere asigurate.
Transport și protocol: Utilizarea permanentă a unui autoturism de serviciu cu șofer și acces la aeronavele din cadrul escadrilei guvernamentale pentru deplasările interne și externe.
Protecție și pază: Servicii de protecție și pază asigurate non-stop de Serviciul de Protecție și Pază (SPP), atât pentru premier, cât și pentru membrii familiei, în funcție de evaluarea de risc.
Cabinet propriu: Dreptul de a-și forma propria echipă în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului (consilieri de stat, consilieri personali, directori de cabinet).
Asistență medicală: Acces la tratament și monitorizare medicală de specialitate prin intermediul unităților medicale de stat dedicate demnitarilor (ex. Spitalul Clinic de Urgență "Prof. Dr. Agrippa Ionescu")
Primele declarații, după ce a fost desemnat premier
Numele său a fost vehiculat de săptămâni pe listele de propuneri și iată că acum chiar a fost numit de către Nicușor Dan. Cu acest prilej, cel care îi este consilier onorific a transmis următorul mesaj:
„Sunt conștient de provocările pe care trebuie să le depășim. Îmi doresc să găsesc deschidere și un dialog sincer din partea tuturor forțelor pro-occidentale din Parlament pentru a învesti un guvern care va avea o singură agendă: binele comun al cetățenilor României. Știu că România are nevoie acum de proiecte naționale duse până la capăt și de obiective clare. Voi prezenta Parlamentului o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic. Voi prezenta un Guvern tehnic, nu politic.”, a spus Eugen Tomac.
CV-ul politicianului
Pe site-ul parlamentului European se găsește CV-ul lui Eugen Tomac. Iată care este experiența sa profesională:
02/07/2019-... : Deputat în Parlamentul European
09/2025-... : Consilier onorific pentru relația cu românii de pretutindeni, Administrația Prezidențială
12/2016-06/2019 : Deputat în Parlamentul României
12/2012-12/2016 : Deputat în Parlamentul României, circumscripția nr. 43, Diaspora
12/2012-09/2013 : Președinte al Comisiei parlamentare pentru comunitățile românești din afara granițelor țării
2012 : Consilier de stat, Cancelaria Președintelui, Administrația Prezidențială
2010-2012 : Secretar de stat, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Guvernul României
2009-2010 : Secretar de stat, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe
2007-2008 : Asistent, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni
2006-2007 : Expert, responsabil pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Administrația Prezidențială
2004-2006 : Redactor, revista Magazin Istoric
2005 : Coordonator al studiului „Focus on Romanians”, raport privind situația românilor de pretutindeni, aspecte privind discriminarea românilor din vecinătatea României și din diaspora
CITEȘTE ȘI: Fructele din UE, pline de pesticide. Un raport al AESA arată ce mâncăm, de fapt, în fiecare zi

















