Siegfried Mureșan, europarlamentar PNL, a solicitat Consiliului UE, în plenul Parlamentului European, să accepte fără întârziere România și Bulgaria în spațiul Schengen.
Discursul integral al deputatului european Siegfried Mureșan (PPE / PNL), vicepreședintele Grupului PPE din Parlamentului European, la dezbaterea din plenul Parlamentului privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen:
„Anul acesta, de la începutul invaziei forțelor armate ruse în Ucraina, România a găzduit peste 1 milion de refugiați ucraineni.
Am dovedit că putem securiza frontiera de est a Uniunii Europene în cele mai dificile condiții. Spun clar și răspicat: România poate securiza o frontieră a zonei Schengen în orice condiții.
Munca efectuată în acest an de polițiștii de frontieră din România, de autoritățile din România, deschiderea, implicarea cetățenilor români, a miilor de voluntari, toate acestea au ajutat la stabilizarea situației la frontiera de est a Uniunii Europene. Am făcut acest lucru în interesul și în folosul întregii Uniuni Europene.
Includerea României și Bulgariei în zona Schengen va face toată Uniunea Europeană mai sigură, va face toată zona Schengen mai sigură.
Așa cum anul acesta am acceptat Finlanda și Suedia în NATO pentru a deveni cu toții mai siguri, la fel cerem ca România și Bulgaria să fie incluse în zona Schengen pentru ca toată Uniunea Europeană să fie mai sigură.
Vor avea de câștigat în primul rând, da, cetățenii din România și Bulgaria, companiile din România și Bulgaria, dar vor avea de câștigat oamenii și întreprinderile din toată Uniunea Europeană pentru că toți cetățenii europeni vor putea călători mai repede, mai simplu, mai sigur. Toate companiile europene se vor putea mișca mai rapid fără întârzierile de la frontieră.
Comisia Europeană confirmă din anul 2011 că România și Bulgaria îndeplinesc toate condițiile.
De aceea cerem Consiliului Uniunii Europe să-și îndeplinească obligația, să accepte fără întârziere Bulgaria și România în spațiul Schengen.
Uniunea Europeană este puternică atunci când este unită. Vă cer și acum să dăm dovadă de unitate și să întărim Uniunea Europeană”.
Europarlamentar român, în Parlamentul European: Cerem Consiliului UE să accepte fără întârziere România și Bulgaria în spațiul Schengen
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 06-10-2022 10:11
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe
Italia, sub asediu. Situație extrem de tensionată în țara în care au emigrat cei mai mulți români, ce se întâmplă

30-10-2026 16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

30-10-2026 16:00Externe



