Șase persoane vor fi trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 17 milioane de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au definitivat cercetările și au propus trimiterea în judecată a șase persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 63 de ani, din județele Mehedinți, Timiș, Cluj, Vâlcea și Arad, iar față de alte 119 persoane s-a propus clasarea, întrucât 50 dintre acestea au achitat prejudiciul stabilit în sarcina lor (peste 1.884.000 lei), toate fiind cercetate pentru complicitate la evaziune fiscală și evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de Poliția Județeană Mehedinți, scrie News.ro.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în perioada 2008-2014, doi bărbați, de 33, respectiv 40 de ani, ca administratori sau reprezentanți ai mai multor societăți comerciale din Mehedinți și Dolj, au înregistrat în contabilitate facturi fictive, reprezentând aprovizionări mărfuri (materiale de construcții, utilaje, piese de schimb, subansamble etc), de la alte firme din țară.
Potrivit sursei citate, în schimbul unui comision procentual din valoarea facturilor, au emis documente fictive, ajutând celelalte persoane cercetate în cauză să înregistreze cheltulieli nereale în evidența contabilă și fiscală, în baza cărora au dedus ilegal TVA și au diminuat profitul impozabil, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 17.108.546 de lei.
În timpul cercetărilor polițiștii au reușit să recupereze peste 15.840.000 de lei, prin achitare și prin instituirea măsurilor asigurătorii. În acest dosar, în 2015, cinci din cele șase persoane au fost reținute.
Vezi și
Cutremurător! După pesta porcina, o nouă nenorocire s-a abătut asupra României! Un dăunător imun distruge culturile
Lovitură pentru pensionari! Ce prevede noua lege a pensiilor
Cine i-a împiedicat pe protestatarii #Rezist să ia cu asalt nunta fiului lui Liviu Dragnea – Ștefan Valentin ar fi plătit o sumă impresionantă (SURSE)
Evaziune fiscală! Șase persoane vor fi trimise în judecată
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

13:30Social
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile

01 noiSocial
Greșeala frecventă pe care mulți români o fac la angajare. Este un motiv pentru care nu iau interviul
Articole Similare

11:30Actual
[P]Blackjack online: reguli, variante de joc și elemente esențiale pentru începători

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual



