rca

Evoluția tarifelor RCA în perioada ianuarie 2015–iulie 2016 pentru vehiculele de transport

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a discutat, în ședința din 31 august 2016, un raport privind evoluția tarifelor RCA pentru autoutilitare/autocamioane și pentru vehicule destinate transportului de persoane, în cadrul procesului de monitorizare a acestei piețe lansat la începutul anului.

În analiză au fost incluse toate polițele RCA emise pe piață pentru aceste categorii de vehicule în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 iulie 2016. De asemenea, analiza a fost  efectuată atât per total piață, cât și la nivelul fiecărei societăți de asigurare în parte, pe intervale de timp lunare și trimestriale, și sub toate aspectele – pe niveluri de prime, pe clase de bonus-malus, pe flote de autovehicule. Demersul a avut drept scop identificarea cauzelor care au condus la escaladarea tarifelor RCA, precum și a eventualelor cazuri de discriminare a anumitor categorii de transportatori în procesul de stabilire a primelor de asigurare.

Astfel, analiza realizată de Sectorul Asigurări-Reasigurări din cadrul ASF relevă faptul că 12% din polițele încheiate în luna iulie, pentru autoutilitare de peste 16 tone (1.467 de polițe), au obținut tarife de până la 5.000 de lei, iar alte 19% (2.338 de polițe) s-au încadrat într-un plafon de 8.000 de lei. Potrivit datelor centralizate de ASF, 65% din polițele încheiate pentru autoutilitare de peste 16 tone s-au situat, la nivelul lunii iulie, sub plafonul de 12.000 de lei. Aproximativ 3% din polițe au primit tarife peste pragul extrem de 20.000 de lei, iar alte 12% au tarife de peste 16.000 lei.

Polițele RCA încheiate pentru camioane de peste 16 tone, pe intervale tarifare

T4 2015

T1 2016

T2 2016

Iulie 2016

Peste 20.000 lei

0

0

1%

3%

16.001-20.000 lei

1%

1%

3%

12%

12.001-16.000 lei

7%

12%

13%

18%

8.001-12.000 lei

38%

41%

46%

34%

5.001-8.000 lei

28%

29%

26%

19%

Până la 5.000 lei

26%

17%

11%

12%

 

În cazul mijloacelor de transport de persoane cu mai mult de 40 de locuri, aproape trei sferturi din polițele RCA încheiate în luna iulie s-au încadrat în plafonul de 5.000 de lei, circa 85% din totalul acestora obținând tarife de până la 8.000 de lei.

La nivelul grupei autoturismelor folosite în activitatea de taxi, tarifele practicate de asigurători s-au situat în luna iulie la peste 2.000 de lei pentru 81% din polițele încheiate pe șase luni, însă mai mult de jumătate din acest segment de polițe s-a menținut sub pragul de 2.800 de lei.

Noua analiză a pieței RCA, disponibilă pe www.asfromania.ro, detaliază segmentarea polițelor pentru autovehicule de transport pe intervale de tarifare, pentru a surprinde cu mai multă acuratețe situațiile concrete și dimensiunea fenomenului de creștere a primelor RCA pentru anumite categorii de consumatori.

Monitorizarea tarifelor pentru autoutilitare/autocamioane și vehicule de transport de persoane arată o lărgire a spectrului de tarife în ultimele luni, de la valori mai mici de 5.000 de lei, până la vârfuri de 16 – 20.000 de lei, printre factorii care determină diferențe numărându-se vechimea relațiilor comerciale dintre asigurători și clienți, mărimea flotelor de vehicule, adoptarea unor măsuri de control al riscului de accident. Pe de altă parte, analiza arată că încadrarea autovehiculelor în anumite clase ale grilei de bonus-malus nu constituie un element determinant în stabilirea tarifelor RCA.

Analizând întregul portofoliu de polițe emise în luna iulie pentru autoutilitarele de până în 16 tone, indiferent de clasa de bonus-malus aplicată, rezultă că tariful mediu s-a menținut la un nivel relativ constant în intervalul ianuarie – iulie 2016. În schimb, pe grupa camioanelor de peste 16 tone, pentru toate clasele bonus-malus, luna iulie a consemnat o creștere a primei medii cu circa 12% față de luna precedentă.

Mai multe detalii privind evoluția primelor RCA în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 iulie 2016 pentru vehiculele de transport găsiți aici.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare