anastasiu2

EXCLUSIV! Dragoș Anastasiu pune punctul pe I: ministerul care este și nu este în Guvern! Ar rezolva multe dintre problemele României!

Pe Dragoș Anastasiu îl cunoaște toată lumea de la Arena Leilor, poate cea mai de success emisiune produsă vreodată de TVR. Ulterior acesta a devenit o figură reprezentativă pentru oamenii de afaceri din România și una dintre cele mai importante voci ale industriei din țara noastră. Medic de profesie, antreprenor cu mare fler, în ultimii 20 de ani a ridicat un adevărat imperiu din compania sa de transport, Eurolines, care a ajuns astăzi lider de piață. A înțeles perfect și cum se face turism, reușind să aducă pe piața din România și franciza TUI Travel, care s-a impus pe piața agențiilor de turism într-un timp record.

Un model demn de urmat de către  tinerii care încearcă  astăzi să-și croiască astăzi un drum în viață, fiecare interviu cu Dragoș Anastasiu este ca o lecție deschisă  sau o adevărată sursă de inspirație. Și pentru că România este repetentă la Turism, deși are un potențial enorm, ne-am gândit ca de data aceasta să discutăm fix despre acest subiect.

Bugetul.ro:De anul acesta avem și un minister al Turismului. Se simte vreo schimbare? Și-a făcut ministerul treaba?

Dragoș Anastasiu:Din ce simt eu ca operator de turism din România, nu pot să spun că există vreo schimbare. Ca să fiu cât se poate de obiectiv, faptul că există un minister al Turismului este un semnal de principiu bun pentru industrie pentru ca înseamnă că acest guvern pune preț pe Turism.

Ministrul Dobre, mie cel puțin îmi pare că ar vrea să facă treabă. Nu știu dacă are cu cine să facă treabă, nu știu pe ce bugete stă. Dar din păcate de simtit ceva, nu am simțit.

Bugetul.ro: Vreo acțiune de promovare de care vă amintiți?

Dragoș Anastasiu: În ceea ce privește promovarea, prin faptul că au fost închise birourile de promovare externă fără să se pună în loc ceva imediat, mi se pare că am făcut un pas înapoi.

Auzisem inițial că în decembrie vor fi deschise birourile din nou, văd ca a venit decembrie și din câte am aflat nici nu se vor putea deschide la mai puțin de un an mai decât s-au inchis.

Ce am făcut pentru DIASPORA?

Bugetul.ro: Care este principala problemă a României? De ce nu vin turiștii la noi?

Dragoș Anastasiu: Noi trebuie sa ne preocupăm de imaginea României. Eu am zis întotdeauna. România are nevoie de un minister al Imaginii pentru că dacă ar avea un focus pe imagine am rezolva investiții străine în România, am rezolva turism, am rezolva exporturi, am rezolva foarte multe lucruri.

Dar nu știm să ne facem imagine.

Il avem pe Peter Maffay în Germania. Este un un român născut în Brașov, un rocker de 70 de ani, un idol pentru nemți. Nu există să întrebi un tânăr german de Peter Maffay și să nu știe cine e.  Astfel de oameni ar trebui să fie incluși în planul de marketing!

Și diaspora!  Cât de importantă poate să fie diaspora pentru noi. Ce face Ministerul Turismului pentru diaspora, ce face Guvenul României pentru diaspora?  Avem 4 milioane de ambasadori. Dacă  fiecare ar trimite câte un om în Românie pe an… vă dați seama cu cât am crește numărul turiștilor? Cum îi cooptăm pe acești oameni din diaspora, ce acțiuni am făcut pentru ei, cât de mult ne-am adresat asociațiilor de români din străinătate?

Banii care se întorc

Bugetul.ro: Câți bani credeți că ar trebui să fie investiți pentru promovarea României?

Dragoș Anastasiu: Dacă mă intrebați pe mine, indiferent câți bani am investi, ei s-ar întoarce înapoi. De ce? Pentru că între timp, mă refer în ultimii 4-5 ani chiar avem produs. Adică dacă ar veni de 5 ori mai mulți turiști în România, și mă refer la tot ce înseamnă Transilvania, tot ce înseamnă Bucovina, Delta Dunării tot ce înseamnă city break București sau turism de evenimente …toate aceste produse turistice ar putea să primească de cel puțin 5 6 7 ori mai mulți turiști fără ca lucrurile să ajungă la  o limită superioară.

Deci oricât de mulți bani am investi pentru a atinge aceste ținte, ei s-ar întoarce repede înapoi. Din TVA, din faptul că oamenii ar folosi în România transportul, că ar cumpăra suveniruri, că ar face shopping, că se duc în gastronomie și așa ma departe.

Așa încât bugete de promovare de tipul 25-30 de milioane de euro sunt nimic. Mă uitam la bugetul Germaniei care depășește vreo 45 de milioane de euro într-un an și asta la rezultatele bune pe care le au.

Bugetul.ro: Asta despre buget….

Dragoș Anastasiu: Bugetul este una.

Degeaba ai buget, dacă nu-l investești cu cap. Și, ca să-l investeși cu cap,în primul rând ar trebui  să ai o structură, o  entitate bine gândită în parteneriat  public privat. Împreună cu oameni competenți și cu companii competente ar trebui să se faca programe de marketing si de implementare a marketingului românesc. Noi programe de marketing am mai avut în România și nu sunt rele, dar nu s-a implementat nimic. Întreaga industrie propune acest parteneriat, exista chiar si in planul de promovare, dar….

România are nevoie e PR! Realitatea e mult mai bună decât imaginea!

Bugetul.ro: De ce nu s-a implementat nimic?

Dragoș Anastasiu: Se schimbă miniștrii prea des, fiecare vine cu alte gândiri, procedurile  de achiziții sunt foarte greoaie. De exemplu Romania ar avea nevoie de foarte mult PR. Dincolo de promovarea clasică „veniți în România că avem munți frumoși”. Ok, în regulă! Dar noi avem nevoie de PR pentru că avem o problemă de imagine. Dar România nu știe să achiziționeze PR, nu are proceduri de achiziție publice pe PR. Are proceduri de achiziție de pahare și sticle, dar nu are proceduri de achiziție pe PR. Ca să concluzionez, ne trebuie buget 25-30 milioane euro, un mininim necesar pentru România ca să recupereze și ne trebuie o strategie public- privată, precum si o entitate juridica de tip OMD (Organizatie de Management al Destinatiei) ca să implementeze cheltuirea bugetului.

Și în felul acesta ne-am crește masiv numărul de turiști care vin în România. Pentru că realitatea e mult mai bună decât imaginea. Dacă ar fi invers ar fi o problemă, dar pe noi ne strică imaginea și trebuie să o îmbunătățim.

Bugetul.ro: Ati transmis asta catre Minister?

Dragoș Anastasiu: Eu fac asta de cel puțin 15 ani, de cel puțin 6 ori pe an în tot felul de întâlniri și cu miniștri și cu secretari de statsi cu Primul Ministru, cu toată lumea. Am predat postion papers (documente cu pozițiile mediului de afaceri) nu în ultimul rând din funcția mea de președinte al task force-ului pentru Turism al Coaliției pentru Dezvoltarea României, am predat modele internaționale traduse în limba română, adaptate…

I-am dat multe documente. Position papers pe legea turismului, pe sistemul de garantare al pachetelor turistice, pe legea voucherelor de vacanță, cam la toate subiectele de interes național.

Unde s-au dus MILIOANELE de euro ale ministerului

Bugetul.ro: Au fost 5 milioane de euro pentru promovare? Cum vi se pare că s-au investit?

Dragoș Anastasiu: Nu știu unde s-au investit 5 milioane de euro! Ar trebuie să se înceapă cu site-ul, care din puncul meu de vedere este depășit. Există o aplicație pe care o stiude la Târgul de la Berlin, ea astăzi nu este întreținută, nu este updatată.

Și avem nevoie pe piețele țintă de campanii combinate PR cu advertising. Să zicem că în Austria mergem pe circuite. Eu nu am văzut nicio campanie pe nicăieri. Există? Poate au facut, dar eu nu am vazut.

Bugetul.ro: Ministerul spune că nu are piețe tință…

Dragoș Anastasiu: Piețele țintă sunt definite prin studiul care a stat la baza noului brand de tara si apoi prin proiectul de implementare a strategiei nationale de marketing a Ministerului. Chiar dacă are 10 ani, avem documente, avem strategii, dar nu implementăm. De ce nu implementăm, trebuie întrebați ei.

Eu înțeleg că pe zona de achiziții procedurile sunt greoaie. Am văzut că există o plângere generală în ceea ce privește eficiența și competența personalului din minister, dar de ce nu se implementează nu pot comenta. Dar nu simt ca s-a investit ceva. I-aș simți în site, pe facebok, în conținut ,în spoturi…

Nu mai cred că trebuie sa avem neaparat, din nou, broșuri. Este o chestie mai degrabaa trecutului. Trebuie să ne promovăm online. Trebuie să avem facebook, instagram, trebuie să avem PR!

Trebuie să facem să vină în România cât mai mulți jurnaliști, bloggeri, tour operatori de pe piețele țintă, acelea definite prin strategia de marketing.

Bugetul.ro: Ministerul spune că nu are piețe țintă. Le puteți indica dumneavoastră?

Dragoș Anastasiu: Germania prima. Israelul a devenit și ar trebui să fie, apoi Franța, UK, Italia, Spania, SUA, Rusia.

Bugetul.ro:Și CHINA?

Dragoș Anastasiu: China necesită un plan și un buget multianual foarte serios pentru că altfel este o picătură de apă într-un ocean. A intra pe piața chineză nu este joc de copii. Cine-si imaginează că deschidem un birou la Shanghai  și trimitem un om care vorbește  sau nu chineza și gata suntem pe piața Chinei se înseală amarnic. Acolo ne trebuie bugete serioase și plan pe 5-10ani.

Într-o țară a IT-ului, România nu are site de promovare

Bugetul.ro: Despre târguri ce spuneți?

Dragoș Anastasiu: Eu personal nu sunt fan târguri în sensul clasic. Eu cred că trebuie să mergem la mai puține , dar unde mergem să mergem bine. Decât sa ne disipăm efortul în 28 de târguri, mai bine mergem la 5, sunt super și ne concentrăm pe câteva destinații. Dacă nu mergi la târguri deloc nu mai exiști.

Bugetul.ro: Ce ar fi trebuit să se facă în primul rând și nu s-a făcut?

Dragoș Anastasiu: Uite, de ce nu am făcut anul acesta un site ca cel al Greciei sau al Azerbadjanului?  De ce nu putem face un site impecabil într-o țarăplina  de IT-ști, creativă.

Frustrarea mea este ca lucrurile nu sunt complicate si totusi nu se fac. Ele sunt clare. Există atâția specialiști în țara asta. Avem competențe la greu.

Eu din afară mă rog să avem un site, facebook, aplicații. Nu avem nimic competitiv. Campanie de Adwards am avut?  Eu nu simt  nimic. Nu simt că s-a facut …mare lucru.

Anul trecut l-am convins pe Ministrul Costin Borc să aloce la rectificarea bugetară de la mijlocul anului 1 milion Euro pentru a face un site al destinației turistice România și au început discuții cu tinerii adunați în GOV.IT-Hub. Dacă aș fi avut 1 milion deEuro într-o entitate public-privată condusă corporatist, credeți-mă că s-ar fi văzut după 6 luni într-un site de destinație excepțional.

Citește și…

Site-ul bugetul.ro, cea mai spectuloasă creștere la doar un an după lansare! Câți unici sunt înregistrați pe zi

România făcută de râs de Republica Moldova! Să luăm lecții

EXCLUSIV! Statul paralel există! Vezi cine face parte de fapt din el – detalii interesante

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare