Într-un interviu acordat, în exclusivitate, pentru Bugetul.ro, Vasile Dîncu, președintele Consiliului Național al PSD, a acuzat „interese private” care se văd în „underground-ul” Planului Național de Redresare și Reziliență, realizat de Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR.
Vasile Dîncu susține că „acest plan se vede că a fost construit pe bucăți, nu numai de administrații locale, dar și de firme de consultanță și foarte multe interese private în acest plan, care se văd foarte bine în underground-ul documentelor”.
„Având în vedere că n-a fost un plan transparent, acum îl citim și noi. Am văzut că și domnul ministru Ghinea a spus că n-a citit anexele. Premierul, de asemenea, nu știe anexele. Deci, suntem în fața unui fel de „shopping list”, în care cu adevărat administrația centrală a consultat administrațiile locale – județe sau municipii – conduse de cei de la guvernare și au pus acolo proiecte.
Principala hibă a acestui plan este faptul că între obiectivele de reformă și obiectivele de investiții, care ar trebui să fie un mijloc pentru modernizarea societății românești, pentru reziliență și redresare, nu există o legătură decât în cuvinte. Dar, altfel, nu există o legătură logică. Asta este prima greșeală.
Vezi și EXCLUSIV Detalii despre referendumul pregătit împotriva lui Clotilde Armand! Vasile Dîncu: ‘Am discutat și astăzi cu președintele Marcel Ciolacu’
În al doilea rând, cred că se vede foarte clar în acest proiect și aici este incompatibilitatea cu proiectul european, care este unul foarte generos. Este faptul că nu se vede în spate o viziune privind schimbările pe care UE le vrea și toți le vrem, în ceea ce înseamnă modernizarea și ceea ce ar fi schimbarea, reforma întregii societăți, pentru că asta se dorește pe obiectivele respective. Și să luăm câteva obiective.
De exemplu, obiectivul coeziunii sociale. Coeziune socială înseamnă și o distribuție rațională a resurselor în teritoriu, mai ales a celor de investiții, pentru ca să obținem până la urmă o echilibrare în 20-30 de ani, măcar o echilibrare a zonelor de dezvoltare în România. Astăzi avem județe și regiuni dezvoltate și județe cu grad foarte mic de dezvoltare. Dacă luăm indicele de dezvoltare umană, de exemplu, care este calculat de OSCE, de toate organizațiile internaționale. Deci, ar trebui să investim mai mult în aceste zone care au nevoie de restructurare, în zonele sărace. Nu numai infrastructura este importantă, este nevoie și de alte lucruri pentru aceste zone. Avem o dezvoltare dezechilibrată, care va accentua disparitățile între zone. Și acesta este un „păcat” destul de mare pentru acest plan.
Apoi, digitalizarea este un mijloc – e adevărat. Și avem nevoie de investiții privind digitalizarea în toate domeniile, că vorbim de Sănătate, că vorbim de Învățământ. Însă, dincolo de investițiile de infrastructură digitală, noi trebuie să schimbăm logica unor sisteme: sistemul de sănătate, sistemul de învățământ, sigur și dezvoltarea trebuie modificată, unele concepte ale dezvoltării României ar trebui modificate. Ori, aici între aceste mijloace digitale care vor consuma banii și o logică a schimbării sociale nu avem, pentru că nu avem o nouă viziune despre învățământ, ceea ce ar trebui să facem, ce facem cu învățământul hibrid, de exemplu, cum vom schimba logica Învățământului, curriculum, planurile de dezvoltare, pregătirea profesorilor și toate acestea trebuie cuplate cu resursele pe care le ducem în acest plan. Asta este un lucru care de asemenea ar fi trebuit gândit mai bine. Mai sunt o grămadă de lucruri, acum studiem. Este și faptul că acest plan se vede că a fost construit pe bucăți, nu numai de administrații locale, dar și de firme de consultanță și foarte multe interese private în acest plan, care se văd foarte bine în underground-ul documentelor. Ori, eu nu știu cum vom reuși noi în anumite domenii, de exemplu, unde au fost mobilizate fonduri pentru firme, inclusiv pentru firme private. Nu știu cum om rezolva asta la Bruxelles, pentru că sigur vor fi reclamații că nu respectăm principiul competiției, alocările directe de fonduri către firme private, chiar dacă ele participă la un proiect partenerial cu guvernul, trebuie făcute printr-un soi de competiție. Nu există semne că este vorba de o competiție, ci sunt alocări directe. Și alocările pentru unele instituții, unele firme precum Unifarm. Încă nu am descoperit acolo toată încrengătura, Justiția nu și-a spus cuvântul până la final, privind încrengătura de corupție de la Unifarm și noi dăm miliarde pentru asta.
În ceea ce privește reforma administrativă, este nevoie de două lucruri: reforma administrativă și reforma teritorială a României. Aici, de asemenea este foarte ambiguu acest document și se văd doar foarte slab câteva elemente care erau în programul USR-PLUS. De exemplu, schimbarea sistemului administrativ. Nu este foarte clar în acest proiect.
Mai sunt niște lucruri pe care alte țări nu și le-au asumat. De exemplu, reforma pensiilor. Sigur că este nevoie de reforma pensiilor, dar această reformă a pensiilor va trebui făcută în raport cu un proiect de dezvoltare a României, pentru că ține și de demografie, și de ceea ce ne propunem să avem în viitor, și de sprijinul zonei private, care să absoarbă cât mai multă forță de muncă. Aceste lucruri trebuie corelate. Nu există corelație, se vede că acest plan nu are o viziune și cred că acest lucru vine din faptul că s-a refuzat să se facă transparent, să se discute în Parlament, să se discute cu societatea civilă, cu Opoziția și, observând interesele private din aceste anexe, vedem de ce numai după ce a fost depus la Bruxelles am ajuns și noi să vedem aceste anexe. Le studiem acum și ne propunem un document în care să explicăm oamenilor, o „pată neagră” a PNRR, în care să explicăm oamenilor ce este greșit în acest plan, ce ar trebui să schimbăm, pentru că mai există, înțeleg, o etapă în care, după ce va fi aprobat, să refacem unele obiective și unele alocări de fonduri”, a afirmat, pentru Bugetul.ro, Vasile Dîncu.
Vezi și INTERVIU EXCLUSIV cu Vasile Dîncu: ‘După Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR, cu siguranță, PSD-ul va reveni la guvernare. Este o chestiune de timp’
EXCLUSIV Cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidențiale din 2024? Vasile Dîncu i-a desenat profilul
EXCLUSIV Vasile Dîncu, despre PNRR: 'Multe interese private în acest plan, care se văd foarte bine în underground-ul documentelor'
Trending

14:00Economie
Românii care nu vor mai fi nevoiți să mai plătească impozit pe teren. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

14:30Social
Zile în plus de concediu de odihnă pentru părinți. Categoriile care pot solicita beneficiul de la angajator

08:00Politica
Claudiu Manda, primele declarații după ce Siegfried Mureșan l-a făcut de rușine. Ce a spus soțul Liei Olguța Vasilescu

08:30Economie
Începe valul de concedieri la Orange România. CEO-ul a făcut anunțul despre disponibilizări

11:30Economie
Dispare McDonald’s din România, în forma pe care o cunoșteau consumatorii. Lanțul de restaurante fast-food va aduce preparate sănătoase, în întreaga lume

09:30Politica
Lia Olguța Vasilescu îi ia apărarea soțului, după ce propunerea de premier l-a criticat aspru. „Simț al ridicolului? Nu cred că aveți”

15:00Economie
Locul din România unde cu 15.000 de lei îți iei casă. Străinii adoră satul, unii au ales să se și mute în zonă

07:30Politica
România, mare putere globală. Noua ordine mondială ar urma să ne claseze într-o poziție mai bună

11:00Economie
Ce mai face Daniel Dines, fondatorul UiPath: „M-am apucat de peptide, de suplimente... Cred că iau vreo 60 de suplimente diferite pe zi. Și toate au fost recomandate și verificate de AI”

12:00Social
Metrou în Colentina, Voluntari, Bragadiru. Lista completă de stații pe care le va avea M7, Vlad Popescu Piedone a semnat pentru studiul de fezabilitate
Articole Similare

24-05-2026 21:36Exclusiv
Apartamentele cu grad ridicat de siguranță la cutremur. Recomandări ale arhitecților când cumperi un imobil. EXCLUSIV

24-05-2026 19:46Exclusiv
Cât costă neglijență dentară în România, în 2026. Semnele timpurii pe care nu ar trebui să le ignori. EXCLUSIV

16-04-2026 18:30Exclusiv
Luna nouă în Berbec, fenomen rar după 3 secole. Fiecare zodie va fi influențată de astre, pe data de 17 aprilie 2026. EXCLUSIV

06-03-2026 19:15Exclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

19-02-2026 17:16Exclusiv



