sursa foto:  mediafax.ro

Executat de șeful Poliției Capitalei, comisarul-șef Cristian Ghica nu renunță! ‘Am fost sancționat ilegal, de…nimeni pe pământ, pus acolo doar ca sa pupe poala popii’

Comisarul Cristian Ghica, destituit din funcția de șef al Serviciului Poliție Centrul Vechi, iese la atac și anunță că schimbarea sa din funcție a fost ilegală.

Ghica susține că Bogdan Berechet, comisarul-șef aflat la conducerea Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, ocupă ilegal funcția, dat fiind că acesta din urmă ar fi „desemnat”, nu „împuternicit” pe post.

În sprijinul afirmațiilor sale, comisarul-șef Cristian Ghica vine cu o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în luna aprilie și care spune că „desemnarea nu constituie o împuternicire pe funcție”.

Vezi și Documente. Execuție petrecută azi în Poliție! ‘Vor împuternici un om de casă, o slugă care să execute întocmai și la timp tot ce i se cere’

„Dottore, nu ai scăpat de mine!
Așa cum spuneam, desemnarea, ca găselniță, NU ECHIVALEAZA CU IMPUTERNICIREA!
Prin urmare, am fost sancționat ilegal, de…nimeni pe pământ, pus acolo doar ca sa pupe poala popii.
Nu numai că I.G.P.R. va pierde toate acțiunile de acest gen în instanță, ci mă voi îndrepta împotriva fiecărei slugi care a contribuit la mizeria care mi se întâmplă de 6 luni.
Ce se va întâmpla cu toate dispoziție date de nepotul Berechet? Dar cu cele ale făcătorului de mapă care este desemnat la conducerea IGPR, Mirițescu Eduard?
Cine va răspunde pentru contractele semnate, pentru banii cheltuiți, pentru dispozițiile ilegale de numire în functie, mutare, pensionare?
Fiecare dispoziție a acestor impostori este un abuz în serviciu. Probabil că nu le va cerceta nimeni pe toate. Dar pentru cele care mi-au creat un prejudiciu, o să răspundeți domnilor! Cu slugi cu tot!
Las și eu aici, pentru oamenii cinstiți un RIL.
#dictoriinimpostura”, spune Cristian Ghica.

Vezi și  EXCLUSIV Deranj mare în Ministerul de Interne! Plângerea făcută de Poliția Capitalei pe numele șefului Poliției Sector 3 a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul București

EXCLUSIV Dezvăluiri din interiorul Poliției! ‘Document secret falsificat’ – Acuzații grave aduse unui șef

Ar putea fi o imagine cu text

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare