Darius Vâlcov

Florin Cîțu face dezvăluiri! Cum va fi construit bugetul

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu a declarat joi, într-o conferință de presă, cum va fi construit bugetul pentru anul viitor. Acesta spune că va fi constituit pe proiecte majore şi dacă va exista posibilitatea va fi un buget multianual.

„Creditele de angajament au fost un lucru nociv şi sunt un lucru nociv pentru această economie şi sper să fie primul buget construit pe proiecte majore, nu pe 1000 de proiecte, şi vedem, nu ştiu dacă o să fie posibilitatea, dar studiem să avem un buget multianual. Deci acesta înseamnă mai puţine credite de angajament. Dar ca idee, va fi un buget construit pe proiecte majore şi nu o să avem incluse acolo tot felul de proiecte, doar ca să fie incluse în buget şi apoi banii să fie luaţi de la aceste proiecte şi duşi către baroni locali, aşa cum s-a făcut până acum”, a spus Florin Cîţu, conform agerpres,ro.

Întrebat dacă bugetul pentru 2020 va fi construit pe un deficit mai mare sau mai mic de 3% din PIB, el a menţionat că „va fi un deficit care va încerca să ţină cont de toate recomandările Comisiei Europene şi de tratatele pe care le avem semnate cu Comisia Europeană”.

„Bugetul pentru anul viitor va fi construit pe legislaţia în vigoare. Dacă e legislaţie în vigoare va avea loc”, a declarat Florin Cîţu, întrebat dacă anul viitor va avea loc majorarea punctului de pensie.

La întrebarea dacă există posibilitatea să apară taxe noi, ministrul Finanţelor a precizat că nu trebuie „aruncată povara unei guvernări dezastruoase asupra cetăţenilor care nu merită asta. Nu vom avea aceste soluţii niciodată”.

Vezi și:

EXCLUSIV Dovada care răstoarnă spusele ministrului Muncii, Violeta Alexandru

EXCLUSIV Revine Nicușor Dan la șefia USR? Dan Barna are zilele numărate

Vești importante- Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare pentru aceste persoane

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare