Fregata „Regina Maria”(222), cu un elicopter IAR 330 „Puma Naval" ambarcat la bord, a plecat pe data de 30 iunie, din portul militar Constanța, pentru a reprezenta Forțele Navale Române la Exercițiul NATO „Sea Breeze 21”din Ucraina, informează Biroul informare și relații publice din cadrul Statului Major al Forțelor Navale.
Fregata românească va executa o serie de exerciții în comun cu fregata neerlandeză HNLMS "Evertsen", după care se va integra în gruparea navală permanentă a Alianței Nord-Atlantice SNMG-2 care operează în Marea Neagră.
La plecare, nava a executat o serie de exerciții împreună cu fregata „HNMS Evertsen” din Țările de Jos, în vederea dezvoltării capacității de acțiune în comun. Au fost exersate manevre și evoluții care au cuprins trecerea navelor prin diferite scenarii, tehnici și proceduri de R.A.S. (Replanishment At Sea - realimentare pe mare), precum și acțiuni complexe, în cadrul serialelor de luptă antiaeriană, cu implicarea aeronavelor de tip MIG 21 LANCER ale Forțelor Aeriene Române.
Instruirea bilaterală româno-neerlandeză dintre cele două fregate a avut ca scop creșterea nivelului de interoperabilitate, și a reprezentat un bun prilej pentru echipajul de la bordul fregatei „Reginei Maria” de a se pregăti pentru misiunea sub comanda NATO, pe care o vor desfășura în această lună.
Misiunea celor 240 de militari de la bordul fregatei ,,Regina Maria” este adaptată la situația epidemiologică actuală, iar întregul personal participant a fost vaccinat și testat anticovid, înainte de a pleca în misiune, în conformitate cu procedurile în vigoare.
Forțele Navale Române participă la exercițiul NATO 'Sea Breeze 21'!
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



