Jurnalistul Andrei Gheorghe a decedat luni seara, la vârsta de 56 de ani, potrivit IPJ Ilfov. Jusnalistul a fost găsit decedat acasă, în propria baie. Acesta a fost incinerat sâmbătă dimineață, la Crematoriul Bârzeşti Vitan din Bucureşti.
Potrivit legiștilor, Andrei a deedat, în urma unui stop cardio-respirator. Fosta soție a omului de radio a vorbit despre problemele de sănătate ale acestuia și despre ultima convorbire pe care au avut-o.
"Nu avea probleme medicale pe care să le fi ştiut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale.(...) Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă nişte filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre şi era foarte senin şi împăcat, era aşa de o vreme. Liniştit. Mi-a şi spus cu câteva zile înainte de... că se simte extraordinar de liniştit şi de împăcat. S-a văzut cu prietenii noştri, Roman şi Roxana, cei care au şi galeria, care sunt extrem de apropiaţi şi dragi nouă şi s-a simţit foarte bine. M-am întors acasă şi am vorbit pe Facetime şi era foarte ok", a povestit Petruţa Gheorghe.
Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, aceasta e răspuns: "Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon şi erau toate maşinile în garaj. El nu pleca niciodata fără maşină de acasă".
Petruţa Gheorghe a precizat că dacă ar mai fi putut să îi spună ceva jurnalistului, i-ar fi zis că îl iubeşte.
Vezi și Anca, fiica Ionelei Prodan, a decis să spună public adevărul despre boala mamei sale! În ce stare se află cântăreața?
Atenție mare! Dacă primiți un apel de pe aceste numere, NU sunați înapoi! Vă veți trezi cu facturi imense
Mutare TOTAL NEAȘTEPTATĂ a colosului Lidl! Este pentru prima oară când gigantul face asta în România
Fosta soție a lui Andrei Gheorghe rupe tăcerea: Ce s-a întâmplat când au vorbit ultima dată
Trending

18:00Politica
Cu cât ar urma să crească pensiile, din 2027, dacă trece la vot guvernul Luca Niculescu. Mulți seniori s-au plâns că majorarea nu este suficientă

16:30Politica
Vârsta de pensionare ar putea scădea la 60 de ani. Cine sunt românii care ar avea acest beneficiu, conform unui proiect de lege

07:30Economie
Facturi duble la gaze, dacă se liberalizează piața. Avem deja cele mai mari tarife, din ultimii 4 ani

20:30Economie
Afacerea dintre SRI și compania lui Ion Țiriac. Valoarea contractului este de 17 milioane de lei

09:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu” nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul

12:30Entertainment
Cum să reduci factura la gaze cu 30% fără să renunți la căldură. Trucuri verificate

21:30Social
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

10:00Economie
Harta autostrăzilor din România în 2027. Câți kilometri se deschid și ce rămâne în șantier

10:30Entertainment
Casa academicianului Alexandru Rosetti, demolată. Ce se construiește în loc

07:00Entertainment
Noi sensuri unice în Sectorul 1 din București. Străzile pe care intră noua regulă, din 16 octombrie 2026
Articole Similare

22:00Social
Indemnizația mamelor ajunge mai devreme în noiembrie 2026. Când vor încasa, de fapt, banii cele aflate în concediu creștere copil

21:30Social
Alocațiile copiilor pentru luna noiembrie 2026, livrate mai devreme. Data exactă la care vor intra banii pe card

07 octSocial
Banii pe care îi pierd părinții cu copii gemeni. Statul nu le acordă dreptul integral la plată

04 octSocial
Ce pensie vei avea dacă ai lucrat pe contract de drepturi de autor. Actele care îți sunt necesare

30-09-2026 19:00Social



