Foștii deținuți politic au reacționat dur, după ce doi istorici CNSAS, Mihai Demetriade și Mădălin Hodor, au făcut o serie de afirmații incredibile la adresa victimelor Fenomenului Pitești.
„Protest față de ofensele la adresa memoriei victimelor experimentului de la Pitești. Doi istorici CNSAS reiterează teoriile Securității. Victimele și urmașii acestora cer intervenția legii.
Subsemnații, foști deținuți politici și victime ale terifiantului experiment al reeducării prin tortură de la Pitești, precum și urmași ai unor luptători anticomuniști, victime ale ororilor din temnițele comuniste, alături de personalități ale vieții publice românești, ne exprimăm pe această cale profunda indignare față de afirmațiile unor cercetători CNSAS, publicate de Radio France International sau promovate pe rețelele de socializare. Aceste declarații reprezintă o insultă adusă memoriei miilor de tineri torturați și uciși atunci, prin faptul că tezele din anii 1950 ale Securității și ale regimului ilegitim și criminal comunist sunt reiterate pentru prima oară după căderea comunismului în România. Doi cercetători ai Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității– este vorba de Mihai Demetriade (într-un dialog cu Wiliam Totok) și Mădălin Hodor – plătiți din bani publici pentru a scoate la lumină adevărul istoric, nu pentru a-l mistifica – se pretează la o retorică prin care victimele celui mai diabolic fenomen de tortură din întregul lagăr comunist sunt prezentate drept inițiatori și făptuitori ai odioaselor acte de cruzime. Asistăm practic, pentru prima oară după 1989, la o reabilitare a versiunii prin care, după anul 1954,Securitatea – coordonată încă la acel moment de comisari sovietici – a încercat să atenueze scandalul internațional generat de scurgerea în Occident a informațiilor despre ororile din penitenciarul Pitești. S-a efectuat în acei ani o înscenare, o farsă judiciară prin care se încerca să se acrediteze teza aberantă conform căreia torturile și crimele fuseseră de fapt inițiate de deținuții politici, la ordine primite de la căpetenii ale Rezistenței din Apus, cu scopul de a compromite regimul comunist. Este uluitor să constați că punctul de vedere al celor doi istorici cu privire la victimele terorii de la Pitești nu diferă mult de cel al odiosului general de Securitate Alexandru Nicolschi (născut Boris Grunberg), unul dintre coordonatorii experimentului, expuse cu cinism în cadrul serialului Memorialul Durerii. În ceea privește detaliile organizării, punerii în practică și desfășurării ororilor de la Pitești, acestea sunt deja clarificate de literatura de specialitate în termeni care nu lasă loc echivocului. Cel mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din întreaga Europă de Est, caracterizat de Soljenițîn drept “cea mai mare barbarie a lumii contemporane”, experimentul reeducării prin tortură desfășurat în perioada 1949-1951 la penitenciarul Pitești și exportat apoi în alte închisori și lagăre din România, a avut drept scop, conform principiilor leniniste, lepădarea convingerilor politice și religioase ale deținuților, precum și alterarea personalității acestora până la punctul obedienței absolute. Scopul torturilor, bătăilor continue, umilințelor, a fost, în primă instanță, continuarea obținerii de informații și după finalizarea anchetei de la deținuții condamnați deja, conform prevederilor directivelor NKVD pentru țările ocupate de URSS. Dar, spre deosebire de aplicarea acestora în celelalte țări comuniste, în România, la Pitești, obținerea informațiilor nu presupunea oprirea cruzimilor, acestea continuând pana la anularea completă a personalității deținuților. Occidentul a aflat despre ororile de la Pitești prin intermediul cărțiilui Virgil Ierunca, care la rândul său fusese inspirat de lucrarea lui Dumitru Bacu. Dincolo de aspectele macabre ale metodelor de tortură, Ierunca a reușit să surprindă cu acuratețe obiectivele psihologice finale. François Furet, membru al Academiei Franceze a vorbit despre fenomenul Pitești ca despre “una dintre cele mai cumplite experiențe de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastră”. Reputatul istoric Stéphane Curtois, unul dintre cei mai prestigioși cercetători ai comunismului din Europa de Est, spulberă orice dubii în legătură cu faptul că la Pitești ar fi fost altceva decât un experiment bine instrumentat de represiunea comunistă: “În opinia mea, ceea ce s-a întâmplat la închisoarea din Piteşti la sfârşitul anilor ’40 şi începutul anilor ’50, a însemnat experimentul comunist care a fost dus cel mai departe, experimentarea unei inginerii psihologice. În acest caz avem un fel de experienţă în eprubetă ca într-un laborator, o experienţă de inginerie psihologică. Adică se iau studenţi care sunt naţionalişti şi creştini şi se încearcă, prin tortură fizică şi psihică adecvată, transformarea lor în oameni noi, în comunişti. Deci, după câte ştiu eu, este cu adevărat un experiment de necrezut, cel mai dus la extrem. S-au mai experimentat desigur inginerii psihlogice, cum ar fi cea asupra populaţiei Cambodgiei de către khmerii roşii. Dar asta a fost ceva destul de banal: oamenii erau obligaţi după muncă să participe la mitinguri unde trebuiau să repete întruna lozinci. În timp ce la Piteşti se lucra zi şi noapte, fără întrerupere, asupra psihologiei tinerilor, pentru a o transforma total. Și în raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, document de stat la elaborarea căruia a participat un colectiv de istorici prestigioși din țară și de peste hotare, este întărită “convingereacă acţiunea era nu doar cunoscută la nivel central, ci şi orientată în direcţia dorită” de instituțiile represive care au premeditat-o și au coordonat-o. Mizeria pusă în circuitul public de cei doi istorici este cu atât mai mare cu cât, majoritatea victimelor experimentului de la Pitești au fost tineri studenți implicați activ în organizarea structurilor de rezistență armată anticomunistă din întreaga țară, dar și în acțiunile clandestine menite să asigure pe teritoriul României ocupate de sovietici un adevărat sistem de informații în favoarea serviciilor secrete americane, cu care se aflau în directă colaborare. Într-o țară membră NATO, în anul 2019, a reabilita punctulde vedere al exponenților sovieticilor din anii 1950 înseamnă mai mult decât o ofensă. Declarațiile lui Mihai Demetriade, secondat de controversatul Wiliam Totok – care are antecedente în batjocorirea Rezistenței din România – și-au găsit locul pe portalul unei agenții de presă cu un mare prestigiu internațional, precum Radio France International. Acest fapt reprezintă un act de natură sa decredibilizeze această instituție media. Ne întrebăm: dacă înainte de 1989 media occidentală a sprijinit luptătorii anticomuniști în lupta lor, astăzi ea se aliniază celor care vin să reabiliteze teoriile defunctului regim comunist?! Cum se explică aceasta? Credem că ofensa pe care cei doi istorici o aduc victimelor ororilor din temnițele și lagărele comuniste ar trebui să scandalizeze opinia publică internațională în aceeași măsură cu insultarea victimelor Holocaustului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, este pentru că, spre deosebire de nazism, pentru comunismul care a produs incomparabil mai multe victime pe glob, nu a fost posibil un tribunal asemenea celui de la Nürnberg, care să condamne această odioasă ideologie. Iar aceasta reprezintă o mare problemă pentru societatea românească, dar și pentru întreaga Europă. Ofensarea memoriei victimelor regimurilor totalitare, indiferent de culoarea lor politică, falsificarea istoriei și implicit legitimarea sau relativizarea crimelor împotriva umanității nu fac decât să imprime contemporaneității o amnezie care ne condamnă, implacabil, la repetarea ororilor trăite de generațiile anterioare. Într-o țară și într-o Europă în care, în decursul a o lună de zile, tinerii Uniunii Tineretului Comunist demonstrează cu simboluri comuniste în fața memorialului fostei închisori din Pitești, clamând legitimitatea atrocităților, iar doi istorici angajați ai unei instituții naționale, plătiți din bugetul de stat, ofensează suferințele de neimaginat ale victimelor totalitarismului comunist, reiterând teoriile fostei Securități, repetarea unor experiențe precum cea de la Pitești, Gherla sau Canalul Dunăre-Marea Neagră rămâne doar o chestiune de timp. Rămâne de văzut doar cine vor fi victimele următorului experiment Pitești.
Date fiind cele arătatate mai sus:
1. Cerem în mod ferm redacției Radio France International să publice acest material, ca pe un drept la replică al victimelor și urmașilor victimelor ororilor regimului comunist, precum și să șteargă de pe portalul on-line materialul în care William Totok și Mihail Demetriade aduc grave ofense celor torturați și uciși în cumplitul experimentde la Pitești.
2. Cerem Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să întreprindă măsurile cuvenite pentru sancționarea, mergând până la demitere, a acelor doi istorici care considerăm că, prin discursul relativizator cu privire la crimele comunismului, precum și prin reabilitarea tezelor Securității cu privire la pretinsa vinovăție a victimelor experimentului Pitești, creează un precedent periculos defalsificare a istoriei recente și de reabilitare a regimului ilegitim și criminal comunist.
3. Cerem Ministerului Educației Naționale introducerea în programa școlară, ca disciplină obligatorie, și nu opțională, a studierii istoriei regimului comunist și crimelor acestuia.
4. Cerem tuturor instituțiilor de resort, începând cu Parlamentul și Ministerul Culturii, demararea fără întârziere a măsurilor legale pentru înființarea la București a unui muzeu al crimelor comunismului, deoarece necunoașterea acestui capitol funest din istoria noastră recentă riscă să arunce societatea românească în noi experiențe de tipul celor totalitare trăite de noi în secolul trecut.
SEMNEAZĂ (lista rămâne deschisă):
Gheorghe Cușa – fost deținut politic, victimă a reeducării de la Pitești
Gheorghe Nichifor – fost deținut politic
Ioan Slăvoiu – fost deținut politic
Niculina Moica – fost deținut politic
Zoe Rădulescu – fost deținut politic
Alexandra Mazilu – fost deținut politic
Ileana Budimir – fost deținut politic
Galina Răduleanu – fost deținut politic
Coriolan Baciu – președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, urmaș de deținuți politici
Dan Puric – actor
Vasile Bănescu – teolog
Sorin Lavric – filosof
Manuela Hărăbor – actriță
Marius Oprea – istoric
Răzvan Codrescu – scriitor
Elena Sechila – urmaș de deținut politic, președintele Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei
Claudiu Târziu – jurnalist, președintele Asociatiei ROST
Ioana Dobrescu – etnograf, urmaș de foști deținuți politici, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Marcel Grijincu – urmaș de fost deținut politic, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu
Mihai Gheorghiu, scriitor
preot Mihai Andrei Aldea
Florin Dobrescu – secretarul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, manager proiect Muzeul Rezistenței
#FenomenulPitesti #70ani #declaratii #comunism #Securitate #fals #adevar #MihaiDemetriade #MadalinHodor #RFI #cercetare #CNSAS”, au reacționat foștii deținuți politic și urmașii acestora.
Vezi și
EXCLUSIV DNA face scut în jurul lui Dan Barna, în plină campanie pentru alegerile prezidențiale
Vești uriașe! Pensiile acestor persoane vor suferi modificări începând din 2020
Surpriză- Se va elimina această taxă
