Fanii Campionatului Național de Drift sunt invitați de piloți, dar și de mai multe asociații de voluntari, pentru a crea împreună Pădurea Eroilor Giurgiuveni. Nu mai puțin de 7.000 de copaci vor fi plantați pe 10 aprilie, iar fiecare va purta numele unuia dintre eroii căzuți în războaiele mondiale.
Cei 7.000 de copaci pe care piloții de drift și voluntarii de la asociații i-au pregătit vor fi plantați pe un teren de două hectare din comuna giurgiuveană Vedea. "Este o primă acțiune pe care o pregătim dintr-un șir mai lung, iar susținerea fanilor este esențială, la fel ca pe traseul de concurs. Împreună putem câștiga această bătălie. O facem pentru noi, pentru voi, pentru copiii noștri", au transmis piloții.
Mai mult, fanii care se vor implica în campania de împădurire de la Vedea vor avea ocazia să discute cu piloții despre motorsport, dar și să admire una dintre mașinile oficiale RoDrift care va concuira în acest sezon competițional. "Dincolo de motorsport, contează educația și credem că prin educație, aducem un plus siguranței rutiere. Nu vom planta doar copaci, dar vom vorbi și despre mașini, competiție și siguranța pe șosele", au mai afirmat campionii din drift.
Acțiunea de pe 10 aprilie este realizată cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Primăriei comunei Vedea, Romanian Drift Community (RoDrift), Centrului de Orientare și Consiliere în Carieră din cadrul Academiei de Studii Economice (CCOC), Asociației Studenților la Facultatea de Economie Agroalimentară și a Mediului (ASEAM), Marsay, Asociației Plantăm Fapte Bune, Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria Filiala Giurgiu și a Direcției Silvice Giurgiu.
Astfel, la baza fiecărui copac va fi o plachetă cu numele unui soldat român care a murit pe front în cele două războaie mondiale și care nu a beneficiat de un mormânt. "Este un gest simbolic. Va fi disponibilă și o hartă interactivă, unde poate fi văzut numele fiecărui soldat și copacul dedicat în onoarea acestuia", au transmis organizatorii acțiunii de împădurire a terenului de două hectare din comuna Vedea.
Gest remarcabil! Fanii și piloții de drift vor planta o pădure în Giurgiu în onoarea eroilor de război
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



