grindeanu si dragnea

sursa foto:  secundatv.ro

Grindeanu și Dragnea – analiza gesturilor care îi trădează

Președintele Klaus Iohannis a bifat în sfârșit o premieră prin care a luat prin surprindere întreaga opinie publică. L-a desemnat premier pe Sorin Grindeanu prin sms și a transmis cetățenilor României acest lucru prin intermediul unui comunicat de presă. Nemaiîntâlnit în istoria României și probabil a lumii. Este totuși o evoluție dacă stăm să ne gândim că motivarea respingerii lui Sevil Shhaideh a fost transmisă românilor pe surse.

Vestea l-a uimit chiar și pe președintele PSD, Liviu Dragnea, care a apărut în conferință de presă ușor abătut, alături de noul premier al României. Este drept că era și vizibil afectat de răceală, însă gesturile sale au trădat o oarecare dezamăgire. „Eu și încă 3-4 persoane cunoaștem programul complet de guvernare al PSD. O să-l învețe și Sorin Grindeanu”, a ținut Dragnea să puncteze, care deși a reușit să-și conducă partidul spre cea mai răsunătoare victorie din istoria PSD, nu se poate bucura de funcția care i-ar fi revenit de drept.

Vezi și Planul B al lui Sebastian Ghiță. Cine l-a dus la marginea prăpastiei

Furia lui Dragnea din ultimele două zile a fost înlocuită de dezamăgire și resemnare, marcată de fiecare microgest al acestuia.

Cu toate acestea liderul PSD are toate premisele să-și contureze profilul de viitor președinte. Însă pentru a putea realiza acest lucru trebuie să se poziționeze în antiteză cu președintele Klaus Iohannis, care încearcă să-l scoată din ecuație realizând o conexiune directă cu noul premier.

Profilul lui Sorin Grindeanu

La capătul opus, Sorin Grindeanu nu-și putea ascunde bucuria imensă. Cu un profil neșlefuit încă, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș are potențial ca după Ponta și Cioloș, să devină noul Mesia politic pe care-l înscăunează regulat românii. Și Dragnea știe acest lucru. Sevil ar fi fost varianta care i-ar fi asigurat președintelui PSD o dominare liniștită a partidului, mai ales că se știe că social democrații au tendința să-și cam tragă preșul de sub picioare în deplină liniște, sub iluzia păcii.

Dacă Sevil era complet fadă pentru publicul larg și întruchipa tipologia funcționarului clasic, ascuns în spatele biroului, înconjurat de un teanc de hârtii, cu Grindeanu lucrurile stau diferit.

Vezi și Dezvăluiri revoltătoare ale unui medic român care dă de pământ cu tot sistemul medical

Acesta este tânăr, are o prezență fizică plăcută  și capacitatea de a-și crea fani, dar încă un discurs ezitant și pe alocuri lipsit de substanță. Deocamdată Grindeanu reprezintă el însuși o știre prin funcția care i s-a acordat, însă acest lucru nu va dura prea mult, astfel că va fi necesar să învete să comunice destul de rapid.

Noul premier are însă calități de lider, iar limbajul trupului exprimă un profil disciplinat și riguruos, asemănător celui pe care îl are un general în fruntea unei armate. Are câteva puncte în comun cu Klaus Iohannis, care la fel întruchipează un politician serios și distant, însă față de aceste, deși și Grindeanu transmide ideea de forță, pare mult mai accesibil, ceea ce pe termen lung îi va conferi un bonus de imagine. Grindeanu zâmbește mult, este autentic și pare uman, ceea ce îl va apropia de electorat.

Dacă Grindeanu și Dragnea vor ști să joace în echipă și să gestioneze puterea conferită, PSD va deveni imbatabil la alegerile prezidențiale din 2019.

Rămâne ca celelalte partide să-și revină din amorțire și să ofere publicului câțiva lideri puternici de partid, care să poată face față avalanșei PSD. Momentan nu se zărește nimic în decor, singurul care a punctat (cu plus sau minus) pentru electorat fiind președintele Klaus Iohannis, care în sfârșit a înțeles că privitul cu atenție și îngrijorare din turnul de Fildeș de la Cotroceni nu-i va mai aduce un al doilea mandat.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare