Grupările paramilitare din Ucraina le transmit lui Vladimir Putin și armatei sale că-i așteaptă să-i înfrunte, așa cum i-au înfruntat și pe naziști, în Al Doilea Război Mondial.
Activiștii patrioți din Odesa s-au filmat cu armele în mâini și i-au avertizat pe ruși că-și vor apăra orașul, dacă va fi cazul.
Secvența video care a devenit virală pe internet începe cu un cântec urmat de un mesaj video. Presa din țara vecină scrie că activiștii din video sunt cunoscuți și au un public influent. Este vorba despre Ganul, Igor Beiu și alții. Aceștia se adresează potențialilor invadatori de orgine rusă, având arme în mână, scrie realitatea.md.
„Nu avem unde să ne retragem, doar marea este în spatele nostru. Avem cu ce să vă întâlnim… Odesa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-a apărat eroic împotriva naziștilor. Se va apăra și împotriva rușistilor”.
Ganul a mai spus că toate organizațiile patriotice din Odesa vor apărea ca un front unit împotriva ocupanților ruși.
Grupare paramilitară din Ucraina, mesaj pentru Vladimir Putin: 'Nu avem unde să ne retragem, doar marea este în spatele nostru'
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 04-02-2022 10:05
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor
Articole Similare

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne
Alegeri SUA. Democrații vor prelua controlul Congresului. Ce se schimbă la Washington

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne



