Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat, în cadrul reuniunii de miercuri, 114 proiecte eligibile, iar valoarea acestora este una foarte mare.
"A fost supusă spre aprobare Lista manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Astfel, menţionăm că a fost depus un număr total de 232 proiecte, iar în urma selecţiei şi evaluării făcute de o comisie constituită din 11 specialişti şi experţi din domeniul culturii, a rezultat un total de 114 proiecte eligibile, în valoare de 45.524.133 lei, din care 67 cu finanţare integrală MCIN - 12.484.133 lei şi 47 cu finanţare parţială MCIN - 33.040.000 lei", se precizează în comunicat.
Totodată, ministerul precizează că "113 proiecte depuse de către persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost declarate neeligibile şi respinse pentru: neconformitate administrativă (29 proiecte), neeligibilitate tematică (53 proiecte), punctaj sub minim (24 proiecte) şi pentru neîncadrare în legislaţia specifică (7 proiecte)".
"Comisia de selecţie a propus diminuarea sumelor pentru un număr de 50 de proiecte. Din totalul proiectelor propuse spre finanţare, 47 au acceptat buget diminuat, 5 s-au retras (2 din cadrul proiectelor eligibile şi 3 dintre cele care au necesitat clarificări)", se menţionează în comunicat.
Ministrul Culturii, George Ivaşcu, a precizat că suma rămasă nealocată va fi destinată unui nou apel de proiecte, care va fi deschis în cel mai scurt timp.
"Noua selecţie de proiecte va avea în vedere acele manifestări a căror implementare trebuie să fie încadrată în intervalul de timp octombrie - decembrie 2018, ţinând cont de tematica din Documentul Programatic privind aniversarea Centenarului Marii Uniri (1918-2918) şi a Primului Război Mondial. Aş vrea să subliniez că în zilele următoare vor fi încheiate contractele pentru cele 114 proiecte eligibile finanţate de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi depuse de către ONG-uri", a explicat Ivaşcu, conform economica.net
Vezi și
Cutremurător! După pesta porcina, o nouă nenorocire s-a abătut asupra României! Un dăunător imun distruge culturile
Lovitură pentru pensionari! Ce prevede noua lege a pensiilor
Cine i-a împiedicat pe protestatarii #Rezist să ia cu asalt nunta fiului lui Liviu Dragnea – Ștefan Valentin ar fi plătit o sumă impresionantă (SURSE)
Guvernul aprobă noi proiecte! Valoarea lor este de câteva milioane de lei
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

circa 1 oră în urmăSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

circa 2 ore în urmăEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



