Vicepremierul României ,Raluca Turcan a postat pe facebook următoarele declarații furtunoase:
"Cine își imaginează că, prin respingerea legii de abilitare a guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, va bloca guvernul să lucreze SE ÎNȘALĂ.
Dacă votul de astăzi din comisia Juridică și cea de Buget nu va fi corectat mâine, în plenul Camerei Deputaților, guvernul Orban va fi forțat în luna ianuarie să adopte ordonanțe de urgență și să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară pentru fiecare OUG în parte.
Fac un apel către parlamentarii care au respins legea de abilitare a guvernului ca mâine să susțină retrimiterea legii la comisii și corectarea unui demers politic greu de înțeles, în condițiile în care România și românii au nevoie de un guvern care să muncească.
Reamintesc faptul că premierul Orban a solicitat oficial conducerii Parlamentului să fie activitate parlamentară până în data de 31 decembrie, astfel încât să putem finaliza Legea Bugetului pentru anul 2020.
Este greu de acceptat că au schimbat procedura parlamentară peste noapte doar ca să pună bețe-n roate guvernului. Mai exact, în loc să dea votul în Comisia Juridică (unde putea fi majoritate pentru legea de abilitare), au reunit două comisii (Juridică și cea de Buget) ca să spulbere funcționarea majorității parlamentare.
În ianuarie sunt foarte multe proiecte pe care românii le așteaptă. Încercarea parlamentarilor de a bloca activitatea guvernului frizează lipsa de responsabilitate sau necunoașterea Constituției.
Guvernul Orban va munci toată luna ianuarie, fie că-și dorește sau nu Parlamentul, și va da ordonanțe de urgență dacă situația nu se corectează".
Vezi și:
EXCLUSIV Ludovic Orban l-a sunat pe Dumitru Coarnă! E oficial: S-au înțeles în privința pensiilor și salariilor polițiștilor
Greu de ‘ucis’! Colonelul Paraschiv, ‘Fantoma Albă’ de la protestul din 10 august, rămâne la șefia Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei
Reacții negative la adresa lui Marcel Vela, după ce la întânirea programată cu sindicaliștii s-au dus doar Traian Berbeceanu și Bogdan Despescu
Guvernul Orban lovește din nou Opoziția! `Guvernul Orban va munci toată luna ianuarie, fie că-și dorește sau nu Parlamentul`
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia

10:00Economie
Ministrul Muncii a lămurit problema taxării pensiilor mai mari de 3.000 de lei. La ce să se aștepte seniorii

09:30Social
Zi liberă pentru elevi, profesori și alți angajați. La scurtă vreme după întoarcerea la școală, vine un nou moment pentru stat acasă
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



