florin roman pnl 1

sursa foto:  Digi24.ro

Ieșire a lui Florin Roman: ‘Cu siguranță va exista acea ordonanță care va îngheța salariile demnitarilor’

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman, a precizat că pensiile speciale ale aleșilor locali vor fi prorogate, iar salariile demnitarilor vor fi înghețate.

Întrebat ce se va întâmpla cu intrarea în vigoare a prevederii din Codul Administrativ privind pensiile aleşilor locali, Florin Roman a afirmat că ”cel mai probabil, vor fi prorogate, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi sau trei ani, prin acea ordonanţă care prorogă termenele de intrare în vigoare a unor legi sau articole din Codul Administrativ”.

Sunt convins că şi anul acesta va fi o discuţie serioasă privins salariile din sectorul public. (…) Nu pot să le anunţ ca o decizie, sunt convins că vom avea această discuţie, practic  avem şi acea majorarea a salariului minim, cu siguranţă va exista acea ordonanţă care va îngheţa salariile demnitarilor”, a spus ministrul PNL.

 

El i-a criticat pe cei de la USR care au făcut un subiect din pensiile primarilor. ”Nu s-a plătit niciun ban pentru primari. Nu a spus nimeni că se dau. Este vreo pensie în plată? Nu este”, a afirmat Florin Roman. 

Luni, Liderul USR Dacian Cioloş a afirmat că „orice creştere de pensii speciale sau introducere de pensii speciale, aşa cum face acum PNL-PSD, ar însemna în primul rând imposibilitatea creşterii pensiilor mai mici”.

El a solicitat alianţei de guvernare să emită o ordonanţă de urgenţă, în următoarele trei săptămâni, astfel încât să nu apară o nouă categorie de privilegiaţi şi a precizat că pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consiliu judeţean ar intra în vigoare de la 1 ianuarie, iar impactul bugetar ar fi de peste 600 milioane lei, conform news.ro.

Vezi și:

Lovitură pentru aleșii locali! Marcel Ciolacu a făcut anunțul: Se amână acordarea de pensii speciale

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare