Atac de ultimă oră al președintelui Klaus Iohannis la adresa Partidului Social Democrat! Înainte de moțiunea de cenzură, șeful statului a criticat vehement acest demers al PSD.
„În cea mai dificilă perioadă pentru România, PSD vrea să arunce țara în haos pentru a pune mâna pe putere cu orice preț”, spune Iohannis.
„În cea mai dificilă perioadă pentru România din ultimii 30 de ani, PSD se luptă nu pentru binele și sănătatea cetățenilor, ci pentru a pune mâna pe putere cu orice preț. Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor își urmărește unicul scop de a ajunge din nou la resursele publice demonstrează clar că PSD este fundamental corupt de dorința de putere și nu se poate reforma, indiferent cine îl conduce.
Depunerea unei moțiuni de cenzură în această perioadă critică pentru viitorul României reprezintă un nou demers toxic, care riscă să pună în pericol combaterea eficientă a epidemiei de COVID-19. De altfel, în aceste luni dramatice pentru români, în care cetățenii și autoritățile au făcut front comun pentru limitarea răspândirii coronavirusului, PSD s-a remarcat doar prin acțiuni de permanentă sabotare a acestui efort național.
Este cu atât mai iresponsabilă depunerea unei moțiuni de cenzură de către PSD cu cât tocmai acest partid a fost la guvernare în ultimii ani și a risipit fără discernământ banii publici, lăsând România complet nepregătită în fața unei astfel de crize. Care sunt criticile aduse Guvernului Orban? Că a reușit ca, în ciuda dezastrului găsit în bugetul statului, să găsească resurse pentru a susține cât mai multe categorii economice și sociale să treacă mai ușor prin această perioadă critică? Sau faptul că și-a asumat cu toată răspunderea gestionarea uneia dintre cele mai grave crize medicale, care a generat efecte negative în toate domeniile?
Moțiunea de cenzură împotriva actualului guvern nu are, așadar, niciun temei real. Depunerea ei într-un moment în care numai de instabilitate politică nu avem nevoie, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare, este complet neavenită.
Fac un apel către toți parlamentarii, indiferent de partidul din care provin sau de orientarea politică: nu deveniți complici la un astfel de act iresponsabil! Miza politică sau electorală nu trebuie să prevaleze sub nicio formă obiectivului prioritar național de a proteja sănătatea publică. Îmi exprim speranța că parlamentarii României înțeleg gravitatea momentului pe care țara noastră îl traversează și nu se vor alătura demersului PSD.
Moțiunea de cenzură este un instrument democratic, dar a risca să suprapui o criză politică peste o criză sanitară fără precedent reprezintă dovada cinismului și populismului duse la extrem. PSD nu a avut și nu are soluții pentru români, PSD vrea să arunce țara în haos doar pentru a mai câștiga câteva voturi potențiale în perspectiva alegerilor care se apropie.”, a transmis șeful statului.
Vezi și
EXCLUSIV Mega-licitație organizată de Poliția Română, în septembrie! Peste 10 milioane de euro, puse la bătaie!
Un fost șef SPP prevestește Apocalipsa: ‘Începe o nouă Ordine Mondială, o nouă Dominație’
EXCLUSIV Dispoziție explozivă! Poliția Română subjugă Poliția Locală
Ieșire devastatoare a lui Klaus Iohannis: Cinismul cu care acest partid rupt total de interesele românilor demonstrează că PSD este corupt de dorința de putere
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 31-08-2020 11:52
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



