Statul român șochează din nou! Se pare că, potrivit unui studiu, o familie cu patru persoane poate supraviețui cu o sumă destul de mică.
Potrivit unui studiu realizat de Comisia de Insolvenţă la Nivel Central, o familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la oraş are nevoie de numai 2.600 de lei pentru lună pentru a duce un trai decent. Aproape jumătate din bani (1.069 lei) s-ar duce pe mâncare şi băuturi, pentru facturi privind locuinţa, apa, electricitatea, gazele şi alte servicii ar fi necesari 405 lei, iar familia ar cheltui numai 132 lei pentru sănătate şi numai 53 lei pentru educaţie şi cultură. Din suma totală, familia ar mai putea să facă şi economii, de 235 lei, informează adevarul.ro.
În ceea ce priveşte o familie cu doi părinţi activi şi cu doi copii în întreţinere de la ţară, studiul arată că ei au nevoie de numai 2.100 de lei pe lună, urmând să cheltuiască numai 797 lei pe mâncare şi băutură, numai 259 lei pe cheltuieli privind locuinţa şi alte facturi, 57 lei pe educaţie şi cultură, numai 36 lei pe sănătate şi vor economisi câte 192 lei pe lună.
Calculul a fost făcut public de Comisia de Insolvenţă la Nivel Central şi face parte din „Criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai”, de care se ţine cont în cazul falimentului personal, coşul minim lunar de consum reprezentând suma de care creditorii nu se pot atinge. Criteriile au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare la data de 16 ianuarie 2019. Studiul sus-amintit calculează coşul minim de consum al unei familii de români de la oraş şi de la ţară, respectiv sumele esenţiale de care ar avea nevoie acestea pentru a putea duce un trai rezonabil.
Citește și:
EXCLUSIV Creștere spectaculoasă! Cum i-a explodat salariul lui Carmen Dan
ANAF a făcut anunțul! Se aplică luna aceasta
Surpriză! Ce salariu are omul care a propus suspendarea Realitatea TV și l-a pus la zid pe Rareș Bogdan
Incredibil! Cu câți bani crede statul că se poate trăi în România
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

10 minute în urmăEconomie
Compania de telefonie care oferă cel mai rapid internet. Cât costă abonamentul oferit de furnizor, competiție strânsă între Digi, Vodafone și Orange

40 minute în urmăEconomie
Cel mai mare operator de zboruri charter din Polonia vine în România. De când ar putea românii să aleagă compania

circa 1 oră în urmăEconomie
Brânza românească premiată cu aur în Franța. Cât costă alimentul produs în Tulcea

circa 2 ore în urmăEconomie
Datoria publică a României, destul de modestă. Suntem la coada clasamentului, SUA este pe primul loc

11:00Economie



