sursa foto:  www.aktual24.ro

Incredibil! De către cine a fost bătut Mălin Bot în trafic

Agresorul lui Mălin Bot a fost reținut de către autorități pentru 24 de ore, urmând să decidă ce măsuri vor lua împotriva acestuia.
Mălin Bot, fost jurnalist EVZ, B1 TV și România Liberă, a fost lovit de un tânăr în vârstă de 25 de ani. Acesta este cercetat penal pentru loviri și alte violențe, tulburarea liniștii publice și amenințare. Jurnalistul a povestit fiecare detaliu al agresiunii.
,,Agresiunea a avut loc pe Splaiul Independenței, în zona Ciurel, lângă sediul STS. Eu mergeam cu bicicleta pe prima bandă, venind de pe Virtuții, într-o zonă unde e șantier și traficul auto e blocat pe prima banda, mașinile circulând pe banda a doua. La intrarea în sediul STS șoferul din BMW a venit din banda a doua, printre balizele dintre sensuri, direct peste mine ca și cum nu m-a văzut sau nu i-a păsat că sunt acolo. Abia am reușit să frânez, să nu mă lovească. Credeam că vrea să intre la STS și am zis să îl las să treacă.
   Nu a intrat la STS, a întors mașina și a pus-o transversal pe banda 1, în fața mea. M-am gândit atunci că vrea să se întoarcă pe contrasens. Pentru că nu a plecat de pe loc imediat, am încercat să îl ocolesc prin spate, dar m-am dezechilibrat ușor și m-am proptit cu mâna stângă pe portbagajul lui, să ma echilibrez și mi-am văzut de drum pe trotuar. Șoferul din BMW a venit după mine și la trecerea de pietoni a urcat cu mașina pe trotuar, ca să îmi taie calea.
S-a dat jos și a început să mă înjure, să mă amenințe și chiar a încercat să mă scuipe, după ce i-am spus să nu mai facă pe șmecherul și să se asigure când mai face manevre, pentru că era să ma lovească.
  Nu aveam chef și timp de vreun conflict pentru că mă grăbeam în Piața Victoriei, la protestul #rezist, unde voiam să înregistrez un editorial video, apoi trebuia să fiu la Neptun TV la o emisiune. Pentru că mă grăbeam, am încercat să plec și să evit agravarea conflictului. Individul era însă pus pe treabă. A venit după mine și a început să caute să mă lovească pur și simplu. După ce a încercat să mă împingă, a trecut la pumni. Nu i-a reușit, pentru că am știut cum să mă apăr și m-am apărat bine. Apoi a intervenit direct unul dintre martorii oculari, moment în care am scos telefonul, pentru a suna la 112.
  În timp ce vorbeam cu operatoarea 112 individul a reușit să mă lovească cu pumnul în față, profitând că aveam o mâna ocupată cu telefonul. A continuat să fie agresiv, să caute să mă lovească, în timp eu vorbeam la 112 și încercam să explic situația și să dau informații despre locul unde sunt, încercând în paralel să mă și apăr. Atunci au sărit în ajutorul meu alți trei martori oculari. Când s-a văzut încolțit, individul s-a smuls din mâna mea stângă, a fugit la mașina și apoi a demarat către Pasajul Basarab.
  Înainte să coboare de pe trotuar cu mașina, unde se urcase ca să îmi taie calea, a fost fotografiat de unul dintre bunii samariteni care au sărit în ajutorul meu. Oamenii mi-au dat datele și numerele lor și s-au oferit să vină martori la Poliție, revoltați și ei de agresivitatea individului. Individul fugise și operatoarea 112 cu care am fost în contact până la capăt, mi-a comunicat că mașina e dată în urmărire și mi-a indicat să merg la Secția 20 pentru a depune plângere scrisă și pentru alte proceduri necesare anchetei, ceea ce am făcut”, a declarat Mălin Bot, conform Știri pe Surse.

 Vezi și Fosta avocată a Alinei Bica, noi dezvăluiri cutremurătoare! „I-au scos fetița din burtă și i-au arătat-o, MOARTĂ”

Detalii interesante! Ce nu știai despre Olguța Vasilescu, ministrul Muncii

După Ghiță, un alt „GREU” cade în mâinile oamenilor legii! Era căutat de 3 ani

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare