sursa foto:  libertatea.ro

Informații interesante despre noul „BOUREANU”! Încasările medicului târât pe jos de polițiști și neconcordanțele din declarațiile de avere

Un nou scandal cu polițiștii de la Brigada Rutieră în prim-plan! Aflat în stare de ebrietate, medicul Ciprian Cristescu, director al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Panait Sârbu” – „Maternitatea Giulești”, a fost târât pe jos de oamenii legii, duminică noapte, pentru că a refuzat să se legitimeze.

La fel ca în cazul fostului parlamentar Cristian Boureanu, Cristescu nu se afla la volan. Mașina era condusă de soția acestuia.

Bugetul.ro vă prezintă, luni, detalii despre averea lui Ciprian Cristescu, precum și neconcordanțele descoperite în declarațiile de avere. Conform ultimului document, depus în luna ianuarie a acestui an, Cristescu a încasat un salariu anual de 88.264 de lei.

De asemenea, el a realizat venituri și pe persoană fizică autorizată – 36.000 de lei – și printr-o firmă care ocupă cu comerțul – 10.000 de lei.

Directorul de la Maternitatea Giulești deține un apartament de 92 de metri pătrați, în Sectorul 2 al Capitalei, achiziționat în anul 2000.

Conform declarației de avere din 2017 (captura din dreapta), Cristescu are bani în șase conturi, la diferite bănci: unul la Unicredit, înființat în anul 2005, cu 110.000 lei, unul la BRD, din 2000, cu 30.000 de euro, unul la CEC Bank, din 1999, cu 110.000 de lei, unul la Banca Transilvania, din 2010, cu 60.000 de lei, unul la Banc Post, din 2010, cu 30.000 de lei, respectiv unul la BCR, din 1998, în care are 2.000 de… (valuta este NEINTELIGIBILĂ).

Ei bine, acest cont de la BCR nu apare în declarația de avere anterioară, din anul 2016 (captură stânga), chiar dacă este deschis în anul 1998. Totodată, după cum se poate observa, anii înființării conturilor de la celelalte instituții bancare nu coincid cu cei stipulați în ultimul document. Unicul cont care este identic în ambele declarații de avere, din punct de vedere al anului în care a fost deschis, este cel de la Banc Post.

Vezi și Surpriză de proporții pe piața bancară! Ce bancă a devenit noul LIDER din România

Fabulos! Ce salariu are Gabriela Cristea la Kanal D

Atenție! Cine e „Nepotul de aur” al lui Tudor Postelnicu, fostul șef al Securității, și ce avere imensă are

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare