Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, 24 octombrie, un proiect de lege care perite instituțiilor publice să achiziționeze mașini cu un preț de până la 35.000 de euro. Pentru putea cumpăra aceste autovehicule, instituțiile publice trebuie să respecte această condiție.
Proiectul de lege adoptat, miercuri, în Camera Deputaţilor, cu 252 de voturi pentru, două voturi contra şi 35 de abţineri are ca obiect de reglementare completarea dispoziţiilor art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.80/2001, prin instituirea unei excepţii de la aplicarea măsurii prin care se interzice autorităţilor şi instituţiilor publice să achiziţioneze autoturisme, cu capacitate cilindrică mai mare de 1.600 cm3 al căror preţ nu poate depăşi contravaloarea în lei a sumei de 18.000 euro inclusiv TVA.
Astfel, proiectul de lege prevede posibilitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de a achiziţiona autoturisme, cu un preţ de până la 35.000 euro în echivalent în lei, inclusiv TVA, cu condiţia ca această achiziţie să se realizeze în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic, finanţat din Fondul pentru mediu.
De asemenea, „Serviciile Parlamentului, Administraţia Prezidenţială şi Secretariatul General al Guvernului pot achiziţiona, în condiţiile legii, autoturisme după normativele proprii stabilite”, mai prevede actul normativ.
Citește și:
De necrezut! Ce făcea, de fapt, Alina Bica în Costa Rica – Cu ce se ocupă firma sa
Lovitură grea pentru Ion Țiriac! ‘Țeapă’ de milioane de euro
Instituțiile publice pot cumpăra mașini mai scumpe. Care este condiția obligatorie
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

30-10-2026 13:13Economie
Curs BNR: euro și dolarul scad, francul elvețian urcă în lei

29-10-2026 13:25Economie
Curs valutar BNR: euro, dolar, franc și lira sterlină în lei

28-10-2026 13:27Economie
Curs valutar BNR: euro la 5,3495 lei și dolarul la 4,8088 lei

28-10-2026 13:26Actual
[P]Cum evaluezi costurile unui serviciu digital înainte de utilizare

27-10-2026 13:10Economie



