După ce Mircea Geoană a fost investit în funcția de șef adjunct a NATO, este momentul ca un alt român să ajungă la șefia unei agenții cheie din cadrul ONU.
Este vorba despre diplomatul român Cornel Feruţă. Acesta a fost numit director general interimar al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) până când statele membre se vor pune de acord asupra succesorului lui Yukiya Amano, decedat recent, informează joi instituţia, citată de Reuters.
AIEA a anunţat luni că japonezul Yukiya Amano a încetat din viaţă, lăsând agenţia ONU fără conducere într-un moment de amplificare a tensiunilor între Iran şi Occident după decizia Washingtonului de anul trecut de a se retrage din acordul nuclear din 2015 care a limitat programul nuclear al Teheranului în schimbul unei relaxări a sancţiunilor.
"Consiliul Guvernatorilor a decis să-l desemneze pe dl Cornel Feruţă director general interimar, până când un director general îşi va asuma funcţia", a precizat AIEA
Citește și
Vești importante despre pensii! Ce puteți face din 2021
EXCLUSIV Înainte de CEx-ul PSD, un greu al partidului merge pe mâna Vioricăi Dăncilă: O văd candidat la prezidențiale
Interesant! Românul care a ajuns la cârma unei importante agenții din cadrul ONU
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiExterne
Ce a putut CTP să spună despre Donald Trump. Verdictul dat de gazetar, după votul din SUA

04 noiExterne
Premierul Republicii Moldova a vorbit public despre unirea României cu vecinii de peste Prut. Cele două țări sunt despărțite de aproape un secol

02 noiExterne
Iliana Iotova devine prima femeie președinte din istoria Bulgariei. Nicușor Dan a felicitat-o și așteaptă să o primească în România

02 noiExterne
Haos în Germania. Protestele au scăpat de sub control

02 noiExterne



