Deși este contact direct al liberalului Alin Nica, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a părăsit România, în loc să intre în carantină.
La „Bună, România”, emisiunea realizată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, infectat cu coronavirus, a confirmat că Dominic Fritz i-a fost contact direct și că primarul USR al Timișoarei a plecat într-adevăr în Serbia.
„Mă simt bine, nu am simptome. Sunt vaccinat cu trei doze, deci cea mai simplă formă de boală mă aștept să am. Am făcut un test ieri dimineață pentru a pleca în Serbia la inaugurarea Capitalei Europene a Culturii de la Novi Sad și seara am aflat că am fost pozitiv”, a afirmat, la B1 TV, Nica.
Referitor la situația lui Dominic Fritz, care a plecat la Novi Sad cu toate că era contact direct al lui Alin Nica, liberalul a afirmat: „Da, am auzit și eu chestiunea aceasta, dar mă rog, e o treabă la care Dominic Fritz ar trebui să răspundă. Eu ceea ce pot să spun este că m-am întâlnit cu Dominic Fritz și cu primarul Reșiței, respectiv președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, la Reșița, ieri, și am dat mâna, evident, există filmări, există imagini. Ce au discutat ei la Direcția de Sănătate Publică și de ce el acum este în Serbia și nu este în carantină e o altă problemă la care eu aș prefera să nu mă pronunț”.
Întrebat dacă s-ar încadra Dominic Fritz în definiția contactului, Nica a precizat: „Eu zic că da. Am citit și eu presa și cel puțin așa au relatat cei de la DSP în material, fiind contactați de reprezentanți ai presei. (…) E metodologia de stabilire a acestor contacți direcți și scrie acolo explicit că, dacă ai dat mâna, dă chiar un exemplu, și nu te-ai dezinfectat, poți fi considerat contact direct”.
Metodologia oficială definește contactul direct inclusiv oferind exemplul datului mâinii: „Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor)”.
Cei doi oficiali au stat zeci de minute unul în apropiere de celălalt, miercuri, la Reșița. În plus, regulile anti-pandemie stipulează că persoanele considerate contact trebuie să stea în carantină cinci zile dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală, respectiv 10 zile dacă nu se încadrează în aceste situații.
Iresponsabilitate marca USR! Primarul Dominic Fritz a părăsit România, deși este contact direct al unui lider PNL, infectat cu coronavirus
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 14-01-2022 12:40
Trending

21 sepActual
Produsul de la Lidl pe care șoferii îl iau imediat de la raft. Se găsește doar până pe 27 septembrie în magazine, este extrem de util

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica
Cine este și cu ce se ocupă Răzvan Leu, bărbatul pe care Călin Georgescu l-ar fi păgubit cu 1,1 milioane de euro. Este acționar la multe firme mari din România

21 sepSport
Simona Halep. Situația actuală și planurile pentru revenirea în tenisul de elită

21 sepExterne
Soți închiriați la plata cu ora. Pare banc, dar a ajuns să fie realitatea din această țară

07:30Politica
AUR anunță decizia în privința lui Mureșan și numește „singura soluție" de ieșire din criză

08:00Politica
UDMR, mesaj tranșant pentru Siegfried Mureșan dacă nu strânge voturile necesare în Parlament

21 sepEconomie
Când să cumperi de la Pepco ca să economisești și mai mulți bani. De ce joia este una dintre cele mai bune zile

21 sepEconomie
Facturile de curent și gaze, mărite, dar nu din cauza consumului. Pentru ce vor plăti românii în plus

07:00Economie
S-a zis cu voucherele de vacanță. Declinul evident al acestui „beneficiu" nu mai poate fi ascuns, schimbările condițiilor își spun cuvântul
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



