Președintele Klaus Iohannis, a declarat la întâlnirea de astăzi cu ambasadorii străini, că democrația și statul de drept în România trebuie consolidate cu o justiție independentă pentru politica externă a țării noastre să fie performantă.
„Prețuiesc foarte mult buna cooperare pe care am avut-o până acum și sper în continuare la consolidarea relațiilor noastre pe parcursul anului 2019. După cum bine știți, o bună parte a eforturilor noastre este, în acest moment, îndreptată către exercitarea cu succes a Președinției țării noastre la Consiliul Uniunii Europene. Vă spuneam la întâlnirea noastră de anul trecut că pentru ca politica externă şi europeană a României să fie performantă, statul român trebuie să rămână unul în care democrația liberală și statul de drept sunt deplin consolidate, cu o justiție independentă şi eficientă. Aceste considerente rămân valabile acum, când deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, mai mult ca niciodată. Vă asigur că voi face tot ceea ce ţine de mine, ca Preşedinte, pentru ca aceste valori să nu fie afectate! În egală măsură, vă asigur că indiferent de scena foarte dinamică a politicii interne româneşti, pe care o cunoaşteţi foarte bine, în ceea ce priveşte afacerile europene toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi cât mai eficient, astfel încât Preşedinţia Consiliului Uniunii să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, a declarat Klaus Iohannis.
Vezi și:
Toți pensionarii sunt vizați! Dacă faceți asta vă puteți pierde dreptul la pensie
Klaus Iohannis transmite un mesaj important ambasadorilor străini:'Vă asigur că voi face tot ceea ce ţine de mine..'
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

13:15Economie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual



