Un nou brand de produse românești apare pe piața din România. Palatul Parlamentului va servi 17 produse pregătite de acesta. Produsele vor fi marcate cu eticheta "Produs Tradițional din Dobrogea" și au fost lansate de două asociații din localitatea cu același nume.
Asociația fermierilor și Asociația gospodinelor au decis să lucreze împreună pentru a reuși să lanseze în marile lanțuri de magazine un nou brand de mâncare tradițională.
Acesta se va numi "Produs Tradiţional din Dobrogea" și va include printre altele preparate din carne, lactate și produse de patiserie și va fi testat pentru prima dată, în Parlamentul României, care va găzdui o delegație de specialiști în probleme agricole din statele membre.
"În ianuarie 2018, locuitorii au înființat o asociație a fermierilor cu activități în zootehnie, dar și o asociație a gospodinelor. Astfel, fermierii produc carne și lactate pe care le procesează gospodinele și o fabrică al cărui patron a intrat și el în asocieție", a explicat pentru ECONOMICA.NET Maria Gâju, primarul localității.
"Asociațiile vizează accesarea de fonduri UE prin care să finanțăm activități de promovare a produselor tradiționale din Dobrogea și să construim în cadrul asociației o micro-fabrică de procesare a cărnii, una de procesare a laptelui și o unitate de sacrificare autorizată, mai explică primarul potrivit căruia în proiect au intrat deja și mai multe Universități din regiune care vor asigura partea de know-how și vor participa la crearea unui cluster.
Vezi și Surpriză uriașă pentru conducătorii auto: Ce se va întâmpla cu faimoasele radare instalate pe drumurile publice
Se modifică ajutoarele sociale: Ce vrea Guvernul să ofere în schimbul banilor
Noi beneficii pentru clienții ING! De ce vor avea parte, începând cu luna aprilie
Se lansează un nou brand pe piața românească: Produsele vor fi servite la Palatul Parlamentului
Trending

12:00Social
Greșeala care te lasă pieton vreme de 120 de zile. Cele mai grave abateri pe care le pot face șoferii români

01 noiEntertainment
Necazul prin care trece fiica Maiei Morgenstern. Cu un băiețel de doar un an acasă, Cabiria se confruntă permanent cu un val de ură

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

01 noiSocial
Fenomenul care îi îngrijorează pe unii bucureșteni după lăsarea serii. Relatările care le amintesc de anii ’90

circa 1 oră în urmăSocial
Fără curent în perioada 2-8 noiembrie. Lista zonelor în care serviciul nu va putea fi furnizat

09:30Economie
"Taxa de lux" începe să facă ravagii. ANAF deja le dă notificări celor vizați

08:30Social
Bani în plus pentru o mulțime de seniori. Fuseseră nedreptățiți la calculare, iar acum ar putea primi și retroactiv sumele

01 noiEconomie
Șerban Trîmbițașu îți explică dacă mai are rost să-ți cumperi casă acum. Celebrul agent imobiliar a dat sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unei locuințe

01 noiSocial
Escrocheria prin care o pensionară din Cluj s-a trezit fără 20.000 de euro. De la un apel telefonic care părea oficial, a rămas fără economii

01 noiEconomie
Ce dobândă poți să ceri de la prieteni sau rude, dacă dai bani cu împrumut. Schema pe care trebuie să o faci ca să eviți neînțelegerile
Articole Similare

19 minute în urmăEconomie
Toți cei care au credit și vor să schimbe locul de muncă trebuie să știe acest aspect. Ce se întâmplă dacă pleci de la job

circa 1 oră în urmăEconomie
Curs valutar BNR: euro la 5,3403 lei. Cotațiile de astăzi

11:30Economie
Tinerii între 18 și 29 de ani, cu salariul de maximum 4.000 de lei, ar putea primi bani pentru chirie. Valoarea ajutorului și celelalte beneficii propuse

11:00Economie
Pilonul III de pensii. Ce înseamnă pensia facultativă și cât se cotizează

10:30Economie



