Una dintre cele mai cunoscute metropole din Statele Unite este Las Vegas, un oraș construit în deșertul din Nevada. Cu o vechime de doar un secol, Las Vegas se bucură de popularitate la nivel global și atrage anual milioane de turiști, dar și miliarde de dolari prin intermediul cazinourilor și a unităților comerciale dezvoltate în metropolă.
Fondat în 1905, asezământul era folosit ca escală pe calea ferată San Pedro, dintre Los Angeles și Salt Lake City. Mai mulți fermieri au decis să se stabilească în regiunea respectivă, având beneficiul unei căi ferate ce lega orașul de Pacific și de alte rețele feroviare.
Urbanizarea a luat amploare după 1931, odată cu legalizarea cazinourilor și a jocurilor de noroc în statul Nevada, iar în regiune își făceau apariția gangsterii. Tot în 1931 a început și construirea Barajului Boulder (mai târziu redenumit Barajul Hoover). Dar asta nu e tot. Mii de muncitori au fost aduși în oraș pentru a construit hoteluri, cazinouri și săli de divertisment. Astfel, zeci de cazinouri și locații pentru showgirl au fost deschide pe singurul drum astfaltat din oraș - Fremont Street.
În 1941 a fost inaugurat resortul El Rancho Vegas, care a fost amplasat pe autostrada 91, urmând ca și alte cazinouri și hoteluri să-și facă apariția în zona respectivă. Astfel, bucata de autostradă a devenit cunoscută ca The Strip, astăzi un bulevard celebru în inima Las Vegas. În 1946, de Crăciun, a fost deschis hotelul Flamingo, la care au participat zeci de celebrități.
În perioada 1950-1960 au fost inaugurate Sahara, Sands, New Frontier și Riviera. Banii au provenit de la investitori celebri de pe Wall Street, bănci, dar și din crimă organizată, fondul de pensii al sindicatelor, Biserica Mormonă și multe alte surse. Investiția nu a fost în zadar, Las Vegas atrăgând peste 8 milioane de turiști anual în respectiva perioadă. Vizitatorii veneau pentru cazinouri, sloturi, dar și pentru concertele unor nume sonore cum ar fi Frank Sinatra, Dean Martin și Elvis Presley. Astăzi, cei ce nu pot ajunge în Las Vegas, pot accesa lasvegas.ro pentru a se bucura de jocurile de cazinou.
În 1966, Howard Hughes, erou excentric al industriei aviatice americane și remarcat finanțator antreprenorial american, s-a cazat în penthouse-ul de la Desert Inn și nu a mai plecat niciodată, preferând să cumpere hotelul decât să fie evacuat. A cumpărat și alte hoteluri – în valoare de 300 de milioane de dolari – dând startul unei epoci în care interesele mafiei au fost înlocuite de conglomeratele corporative. El a jucat un rol esențial în schimbarea imaginii Las Vegas-ului de la rădăcinile sale din Vestul Sălbatic către un oraș cosmopolit.
În 1989, dezvoltatorul de cazinouri Steve Wynn a deschis Mirage, primul mega-resort din oraș. În următoarele două decenii, The Strip a fost transformată din nou. Vechile cazinouri au fost dinamitate pentru a face loc unor complexe masive, inspirate din Roma antică și Egipt, Paris, Veneția, New York și alte obiective turistice pline de farmec.
Legata de The Strip, există o poveste care spune că, la început, respectiva stradă nu era în Las Vegas, iar administrația locală a pierdut foarte mulți bani pentru că nu au putut încasa taxele și impozitele. În acest context, The Strip era recunoscut ca orașul Paradis, care nu putea fi anexat la Las Vegas din cauza unor legi locale. Și în alte regiuni americane, zonele de divertisment erau în afara orașelor și erau administrate după legi proprii.
Nu au lipsit confruntările dintre albi și non-albi, cu numeroase povești ce-l implică inclusiv pe Frank Sinatra care a refuzat să cânte la Sands Hotel până când Sammy Davis Jr nu a primit o cameră în cadrul hotelului. Existau resorturi și hoteluri care refuzau să cazeze persoane de o anumită etnie sau culoare. Cu toate acestea, a fost nevoie de acțiuni politice pentru ca desegregarea rasială să aibă loc.
Las Vegas a continuat să crească și să se dezvolte, iar populația metropolei s-a dublat la fiecare 10 ani, din 1930 până la marea recesiune din 2000, când ajunsese să fie cel mai mare oraș fondat în secolul al XX-lea. Această creștere rapidă a dus la dezvoltarea zonelor rezidențiale și comerciale, iar cazinourile au înflorit de la un an la altul.
Criza creditelor ipotecare din perioada 2007-2010 și recesiunea de la sfârșitul anilor 2000 au afectat economia din Las Vegas. Construcția de noi case a fost blocată, iar proiectele aflate în desfășuare au fost anulate, amânate, sau au continuat cu probleme financiare.
Unele dintre aceste proiecte au inclus proprietatea MGM Mirage a City Center, Fontainebleau , Echelon și The Plaza. Situația financiară globală a avut, de asemenea, un efect negativ asupra veniturilor din jocuri de noroc și din turism, determinând multe dintre companii să raporteze pierderi. Până în 2010, zone pustii de pe The Strip afectau traficul pietonal al altor cazinouri. Oamenii evitau zonele și implicit nu mai ajungeau la cazinourile și sălile de joc din proximitate.
Însă asta nu a împiedicat dezvoltarea totă a Las Vegasului. Noi cazinouri și resorturi au fost construite, unele mai moderne ca altele. Inevitabil, va continua dezvoltara și expansiunea acestei metropole atât de renumite, iar gamblingul rămâne principalul motor de atracție al orașului. The Strip va arăta altfel în viitor, cu toate aceste transformări moderne, care țin pasul cu tehnologia. Las Vegas rămâne capitala jocurilor de noroc, fiind într-o confruntare directă cu Macao din China.
Cazinourile, sălile de cabaret, divertismentul au rămas principalele forme de atracție ale Las Vegas-ului, iar orașul a crescut odată cu dimensiunea resorturilor și cu numărul de vizitatori tot mai mare de la an la an. În 2008, chiar dacă ne-am confruntat cu o recesiune puternică la nivel global și, inclusiv, în Statele Unite, Vegas a primit în continuare aproape 40 de milioane de vizitatori.
Las Vegas – unul dintre cele mai emblematice orașe din Statele Unite
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Dobândă mai mică la credite, dar mai mare la depozite. Schimbarea observată la băncile din România, în ultima lună

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Cum să înțelegi suișurile și coborâșurile pieței: o metodă simplă să rămâi calm și să ții investițiile în mișcare

13:12Economie
Curs BNR: euro și dolarul cresc, iar aurul pierde în valoare

07:00Actual
Dobânzi preferențiale, cashback, puncte Star și multe altele: Banca Transilvania a lansat ofertele Bank Friday, valabile doar astăzi

05 noiEconomie
Curs BNR: euro scade, iar dolarul și aurul cresc față de leu

04 noiActual



