Peste 8,4 milioane de turişti au vizitat în primele zece luni din acest an Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 5% faţă de 2017, cei mai mulţi vizitatori străini fiind din România, Grecia, Germania, Turcia şi Rusia, a anunţat ministrul Turismului, Nikolina Angelkova.
În primele nouă luni din 2018, veniturile obţinute de pe urma turiştilor străini au urcat la 3,2 miliarde de euro, cu 7% mai mult decât în perioada ianuarie-septembrie 2017.
În lunile de vară, peste 5,4 milioane de vizitatori străini au venit în Bulgaria, fiind cel mai de succes sezon estival înregistrat vreodată în statul balcanic, a explicat Angelkova.
Oficialul a adăugat că principala dificultate cu care se confruntă industria bulgară a turismului o reprezintă lipsa personalului calificat.
Peste 770 de angajaţi sezonieri în turism au fost aduşi vara aceasta din alte state în Bulgaria, dublu comparativ cu sezonul estival din 2017. Măsuri similare vor fi luate şi pentru sezonul de iarnă, a declarat ministrul Turismului, iar anul viitor vor fi promovate pelerinajele în Bulgaria.
Lecție de turism pentru români! Bulgarii au bătut orice record
Trending

28 octEntertainment
Unde a fost surprins Nicolae Ciucă de paparazzi. Puțini l-ar fi recunoscut pe fostul premier și șef al PNL. FOTO

28 octPolitica
Cristian Boureanu, reacție după confiscarea a 1,4 milioane de lire sterline. Ce spune fostul deputat despre banii recuperați

28 octEntertainment
"Tu vrei sclavi!" Andreea Marin, criticată aspru după ce a îndemnat tinerii să muncească după exemplul ei: gratuit

28 octEntertainment
Insula Iubirii a ajuns în atenția CNA. Emisiunea de la Antena 1 ar putea fi mutată din grilă

28 octEntertainment
Cine a fost Viorel Păunescu și ce legături a avut cu Nicu Ceaușescu, Gigi Becali sau Serghei Mizil. Ce s-a ales de afacerile sale de succes

28 octEntertainment
Pro TV mai "fură" o vedetă din ograda Antena 1. Actrița a semnat deja pentru un serial cu concurența

28 octPolitica
Alexandru Nazare, tras la răspundere pentru datoriile lăsate de Guvernul Bolojan. A fost șeful finanțelor atunci și este în continuare

28 octSocial
Câți români avem, de fapt. Datele oficiale ale INS au fost prezentate recent

28 octSocial
Nouă lege a salarizării și recalcularea pensiilor. Doleanțele adresate ministrului Florin Manole

28 octSocial
Podul demolat acum un secol din București revine la viață. Aproape 64 de milioane de lei va costa proiectul pentru care plătește PMB
Articole Similare

6 minute în urmăEconomie
Modificare pregătită la Uber și Bolt. Operatorii ar putea avea doar o mașină în comodat

28 octEconomie
OLX lansează două instrumente noi. Unde sunt disponibile și ce pot face utilizatorii

28 octEconomie
Motorina se poate scumpi cu încă 0,85 lei, în doar câteva zile. Avertisment pentru șoferi și Guvern

28 octEconomie
Tehnologia 5G de ultimă generație care apare la Orange. Ce se va întâmpla pentru clienții rețelei mobile

28 octEconomie



