Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a lansat acuzații dure la adresa Statelor Unite ale Americii, Ucrainei și Poloniei.
Miercuri, Putin a afirma că Statele Unite, Ucraina și Polonia sunt principalii beneficiari ai actului de sabotaj comis la gazoductul Nord Stream.
„Este clar cine este beneficiarul, nu mai este nevoie să intri în detalii. Astfel importanța geopolitică a sistemelor de gaze rămase în funcţiune crește, acestea traversează teritoriul Poloniei, Yamal-Europa, teritoriul Ucrainei (două fluxuri), toate fiind construite de Rusia pe banii săi, precum și Statele Unite, bineînțeles, care acum pot furniza resurse energetice la prețuri mari”, a susţinut Putin, la Forumul Energetic Russian Energy Week de la Moscova, miercuri, conform Rador.
„Și prețurile pentru GNL american sunt mult mai mari, iar acest lucru era bine cunoscut de toată lumea în trecut, iar acum este cu atât mai mult”, a adăugat Putin.
Liderul Federației Ruse, Vladimir Putin, acuză SUA, Ucraina și Polonia: Este clar cine este beneficiarul
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 12-10-2022 15:40
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

09:00Social
Stai la casă? Interdicția pe care probabil nu știai că o ai, dar care îți poate aduce sancțiuni semnificative

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

11:00Social
Tinerii români care se angajează prima dată ar urma să primească bani în plus. Ajutorul anunțat de Ministerul Muncii

05 noiEconomie
Lidl Black Deals. Ofertele de Black Friday cu care retailerul german vrea să atragă clienții români în magazinele din întreaga țară, până pe 8 noiembrie 2026

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

14:00Social
Somație publică pentru postul B1, după jignirile aduse lui George Simion. Ce sancțiune a decis CNA pentru postul TV

25 minute în urmăSocial
De pe 6 noiembrie 2026 s-au schimbat regulile pentru permisul de conducere. Modificările pe care trebuie să le cunoască șoferii

08:00Social
Nouă ieșire pe autostradă pentru cei care stau în Sectorul 6 și vor să ajungă pe A1. Când ar fi gata drumul ocolitor

10:00Economie
Relația României cu CE atârnă de un fir de ață. Șeful MIPE avertizează cu privire la situația delicată
Articole Similare

circa 1 oră în urmăExterne
Maia Sandu reia discuția Marii Uniri. România și Republica Moldova, un întreg despărțit de o graniță

17:30Externe
Donald Trump, noi dezvăluiri despre marea pace dintre Rusia și Ucraina. Președintele SUA susține că un acord este aproape

07:00Externe
Când ar urma să poată românii să plece în SUA și fără viză. Promisiuni în acest sens se fac de ani buni

05 noiExterne
Situație extrem de tensionată în Franța. Sute de mii de francezi sunt așteptați la proteste, țara este în grevă generală

05 noiExterne



