Lidl, unul dintre giganții de pe piața de retail din România dă lovitura cu un nou proiect, care cu siguranță îl va detașa considerabil față de concurență. În acest sens, încă de la intrarea pe piaţa locală Lidl a mizat pe dezvoltarea relaţiilor cu producătorii români, potrivit reprezentanţilor companiei, iar acestea s-au concretizat în diverse proiecte de colaborare cu furnizori locali, precum şi în stabilirea unor standarde de calitate pe care produsele lor trebuie să le îndeplinească.
Liderul este interesant de roșiile de Buzău. "Interesul crescut al producătorilor de a folosi în producţie soiuri hibrid de legume şi fructe, care s-au îndepărtat cu timpul de gustul autentic, dar şi reducerea activităţii de cercetare din România au făcut ca nenumărate soiuri româneşti de legume şi fructe să fie date uitării”, consideră Marco Giudici, director naţional de achiziţii şi marketing, membru în consiliul de conducere al Lidl România.
Unul dintre cele mai recente proiecte de acest tip, ale cărui demersuri au început în urmă cu un an, este parteneriatul cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMVB), prin care compania îşi propune să îşi extindă aria de selecţie a producătorilor locali, să comunice şi să colaboreze cu ei. „Demersurile pentru acest parteneriat înseamnă mai mult decât un mod de a veni în ajutorul producătorilor.
Vezi și Vești bune! Cine va ieși mai devreme la pensie și de ce
De fapt, reprezintă un proiect real de susţinere a economiei locale, de creştere sustenabilă a producţiei româneşti de legume şi fructe, prin acţiuni care să garanteze o creştere a prezenţei produselor autohtone la raft”, explică Marco Giudici. El ţine să menţioneze faptul că dezvoltarea sustenabilă reprezintă o componentă foarte importantă pentru retailer, iar abordarea acestui parteneriat urmăreşte oferirea unor oportunităţi de lungă durată pentru producători români, „chiar să devenim o platformă de lansare către export pentru ei, aşa cum s-a întâmplat cu mulţi alţi furnizori locali ai Lidl”, spun reprezentanţii companiei. În acest sens, colaborarea dintre retailer şi producători se concentrează pe mai multe paliere - la nivel procedural prin sesiuni de asistenţă şi consultanţă, la nivel de business prin vizite de lucru şi schimburi de experienţe, iar la nivel informaţional, prin organizarea de conferinţe pe diverse teme de interes. În plus, producătorii pot beneficia de o piaţă de desfacere: cele peste 200 de magazine Lidl din ţară.
Vezi și O nouă MINIVACANȚĂ pentru români și în luna august? Din ce motiv Guvernul Tudose ar putea decide asta
Pe de altă parte, prin intermediul parteneriatului cu USAMVB, Lidl investeşte în dezvoltarea şi specializarea echipelor de lucru în domeniul horticulturii. „Pregătirea teoretică şi practică este extrem de importantă pentru a asigura pe termen lung dezvoltarea de proiecte eficiente şi de calitate. De aceea, asigurăm stagii de practică plătite pentru masteranzii, doctoranzii şi absolvenţii USAMVB, cu scopul de a forma specialişti bine pregătiţi, competitivi în domeniul producţiei şi comerţului de tip retail cu legume şi fructe”, spune Marco Giudici. Mai mult, el afirmă şi faptul că prin intermediul parteneriatului cu USAMVB retailerul a reuşit să-şi extindă echipa de achiziţii a fructelor şi legumelor cu specialişti în horticultură şi biosecuritatea produselor alimentare.
Vezi continuarea AICI!
Lidl dă lovitura! Ce proiect gigant va pune pe roate
Trending

05 noiEntertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

05 noiEntertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

05 noiEconomie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

05 noiEconomie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

05 noiEconomie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

05 noiEconomie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

05 noiEntertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

05 noiEconomie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

05 noiEconomie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

05 noiEconomie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

05 noiSocial
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

05 noiSocial
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

05 noiSocial
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

05 noiSocial
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

05 noiSocial



