Deși astăzi trebuia să ia o decizie în privința impozitării pensiilor speciale, Curtea Constituțională a României a amânat hotărârea.
CCR informează, miercuri, că a amânat pronunţarea pentru data de 4 noiembrie, asupra obiecţiilor de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%,
„Obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, obiecţii formulate de Avocatul Poporului şi, respectiv, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională a amânat deschiderea deliberărilor pentru data de 4 noiembrie 2020”, precizează CCR, într-un comunicat de presă.
Obiecţiile formulate de Avocatul Poporului şi ÎCCJ vizează modificarea în Parlament a Legii pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale.
ICCJ reproşează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curţii în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste şi echitabile şi cel al independenţei judecătorilor.
Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat legea privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, decizie luată cu 307 voturi „pentru”.
Astfel, va fi aplicată o cotă de impozitare de 10% pensiilor cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei şi de 85% celor care depăşesc această valoare.
La sfârşitul lunii ianuarie, în urma unei şedinţe similare celei din iunie, ÎCCJ a decis să sesizeze CCR în legătură cu eliminarea pensiilor speciale, preşedintele instituţiei afirmând atunci într-o scrisoare deschisă, că eliminarea pensiilor ”speciale” este tristă şi stupefiantă că Justiţia este tratată ca o Cenuşăreasă şi că pensiile magistraţilor nu sunt nici speciale şi nici nesimţite. Demersul ÎCCJ a fost susţinut atunci şi de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
După ce legea a fost adoptată de Parlament, mai multi magistraţi şi-au depus cereri de pensionare, pentru a beneficia de prevederile încă în vigoare referitoare la pensii.
În 6 mai, CCR a decis că legea care elimină pensiile speciale este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a constatat, între altele, că legea are un „caracter profund eterogen”, vizând statute profesionale diferite şi funcţii de demnitate publică, tratate împreună, informează News.ro.
Vezi și
EXCLUSIV S-a lăsat cu bătaie după votare! Acuze dure: ‘Oamenii primarului PNL l-au desfigurat’
E oficial! Schimbare radicală la Legea pensiilor, publicată în Monitorul Oficial! Ce beneficii apar
Bursa zvonurilor: Cât a costat un vot la aceste alegeri (SURSE)
Lovitură de teatru! CCR amână decizia! Pensiile speciale rămân la valori uriașe
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

17:30Economie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

21:30Economie
Puterea de cumpărare a românilor, la 53% din media europeană. România coboară în clasament

21:00Economie
Investiție de 24 de milioane de euro în Timișoara. Cine deține cartierul Vienez, construcția a început deja

20:30Economie
Top cele mai profitabile firme, pe județe. Unde sunt marile puncte economice de pe hartă

18:00Economie
Cine vrea să angajeze străini va trebui să se conformeze. Noi reguli, inclusiv cursuri în limba română pentru lucrători

17:30Economie



