plata tva factura

sursa foto:  hunedoaralibera.ro

Lovitură dură pentru români! Află cât vei plăti pentru facturi de acum

Lovitură dură pentru români! Energia electrică se va scumpi din ce în ce mai mult.  Una dintre cauze fiind greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia.

Din păcate dispunem de o producţie redusă de energie. Se fac mai multe importuri iar tariful orar maxim pe bursă, pentru energia care va fi livrată mâine, a ajuns la 630 de lei, cu 50 de lei sub recordul istoric, record stabilit acum doi ani.

Cât despre preţul mediu, acesta a ajuns la 416 lei pe megawatt oră. E cu 0,5 euro peste cel din Ungaria, cu 32 de euro peste cel din Slovacia şi cu 42 de euro peste cel din Cehia.

Piaţa de energie de la noi nu poate să susţină un consum de 9.000 de megawaţi, precum cel înregistrat zilele acestea.

Situaţia este generată în principal de lipsa capacităţilor de producţie, pentru că, deşi au avut loc mai multe interventii programate, au fost si multe avarii, ceea ce arata gradul de uzură la care a ajuns sistemul energetic national, din lipsa de investiţii.

„Noi în 30 de ani nu am investit aproape deloc, adică banii din aceste companii, când au făcut profit, s-au dus la buget de stat şi s-a făcut, nu ştiu, s-au mărit anumite cheltuieli. S-au folosit, asta e cuvântul potrivit. Deci investiţii în 30 de ani, după Revoluţie nu s-au făcut, mai ales în sectorul public

Capacităţile de producţie, avem 20.000 de megawaţi putere instalată teoretică, pe hârtie. În realitate este undeva 9-10.000 megawatt puterea reală. Suntem într-.o regiune care este destul de săracă în capacităţi, nu e abundenţă în capacitatea de producţie. Toţi au probleme şi când vine iarna şi creşte consumul, preţurile au o tendinţa de creştere.

Este situaţia emoţională după OUG 114, care a fost un stimulent pentru creşteri de preţ.

Evident că are un efect emoţional. Dacă pui 2%. Deci, telespectatorii dumneavoastră când plătesc factură la energie electrică sunt mai mai multe componente. este componentă cost de producţie – 2% taxa, deci evident costul de producţie trebuie să crească cu 2%. componentă transport – 2% taxa, evident că va trebui componentă transport să crească cu 2%. componentă distribuţie – 2% taxa, va creşte şi distribuţia cu 2%. componentă furnizare – 2%. marja de furnizare de 2% nu prea… din 100 de furnizori acreditaţi în România, cred că 75% au sub 2%.

Plus că ordonanţa aceasta nu se ştie cum se va aplică. Adică 2% s-ar putea să fie 4 de fapt, că sunt interpretări.

Nu am niciun fel de angajament politic, nu fac politică, nu mă interesează ce se întâmplă, nu am vreun partizanat, dar nu am văzut în întreaga mea carieră un act normativ mai prost decât această ordonanţă” a spus Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei, la Digi24.

 

 

Vezi și:SURSE Decizia pe care o așteaptă toți românii: Ce va face Guvernul Dăncilă săptămâna viitoare

EXCLUSIV Lovitură devastatoare pentru Klaus Iohannis, în războiul cu Olguța Vasilescu! Scenariul care îl ‘dărâmă’ pe șeful statului

Atenție! Se majorează numărul persoanelor care beneficiază de acest tip de ajutor din partea statului

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare