Gest impresionant la Hollywood. Urmaşii unui actor legendar au luat o hotărâre incredibilă. Vor scoate la licitaţie obiecte unicat, iar banii vor avea o destinaţie la care nu se aştepta nimeni.
Obiecte de artă, de recuzită şi personale ale actorului Robin Williams vor fi scoase la licitaţie pe 4 octombrie, la casa Sotheby's din New York, la patru ani de la moartea celebrului artist.
Este vorba despre obiectele actorului, dar şi ale cele de-a doua soţii a acestuia, producătorul de film Marsha Garces Williams. Toate vor fi vândute în beneficiul organizaţiilor caritabile pe care cei doi le susţineau. Printre obiecte se numără scenarii cu autograf, trofee, piese de recuzită, street art de Banksy, peste 40 de ceasuri de mână, biciclete, mobilier.
Încasările vor reveni unor organizaţii precum The Juilliard School din New York, Wounded Warrior Project şi Challenged Athletes Foundation.
Robin Williams s-a sinucis la vârsta de 63 de ani, pe 11 august 2014, în locuinţa sa din localitatea Tiburon, în apropiere de San Francisco. Potrivit purtătorului de cuvânt al starului, actorul suferea de depresie.
Vezi și Klaus Iohannis a promulgat legea: Riscaţi închisoarea dacă le faceţi asta vecinilor
Totul a fost confirmat din interiorul Ministerului Muncii: Când vor primi 1 000 de euro firmele care angajează un intern
EXCLUSIV! Ministerul condus de Olguța Vasilescu reacționează, după ce un medic a făcut praf Guvernul! Ordonanța de Urgență adoptată de Executiv
Lucrurile lui Robin Williams sunt scoase la licitație: Ce va face familia cu banii-Gest impresionant
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

circa 1 oră în urmăSocial
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

31-10-2026 13:30Economie
Ordonanța-trenuleț, adoptată de Guvernul Niculescu. La ce schimbări trebuie să se aștepte românii

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

circa 2 ore în urmăEconomie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 12:30Externe
Gestul istoric făcut de Papa Leon. Niciun alt suveran pontif nu a mai procedat astfel

31-10-2026 12:00Externe
Italia, sub asediu. Situație extrem de tensionată în țara în care au emigrat cei mai mulți români, ce se întâmplă

30-10-2026 16:30Externe
Taxa de pod Giurgiu-Ruse ar putea fi eliminată și din partea Bulgariei. România a renunțat deja la taxare

30-10-2026 16:00Externe



