ludovic orban

sursa foto:  jurnalistii.ro

Ludovic Orban aruncă bomba! Ce se va întâmpla cu Dragnea

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea.

„Motivele care vor sta la baza demersului nostru sunt motive care ţin de gravele prejudicii de imagine aduse Parlamentului României prin menţinerea în fruntea Camerei Deputaţilor a unui cetăţean precum Dragnea, de două ori condamnat penal, care are o percepţie îngrozitoare şi care nu face altceva decât să deterioreze imaginea unei instituţii fundamentale a statului român, cum este instituţia Parlamentului.

La baza solicitării noastre vor sta temeiuri de încălcare a Constituţiei, a Regulamentului Camerei Deputaţilor, cum ar fi refuzul de convocare a unei sesiuni extraordinare atunci când condiţiile procedurale au fost îndeplinite, cum ar fi angajarea de poziţii publice la nivel internaţional în numele Camerei Deputaţilor fără existenţa unei hotărâri a Parlamentului şi, practic, substituirea lui Liviu Dragnea Camerei Deputaţilor”, a declarat Orban la Palatul Parlamentului.

Citește și:

Cine este, de fapt, Marian „Ceaușescu”, celebrul protestatar #Rezist care l-a apostrofat pe Valer Dorneanu – I s-a adus aceeași acuzație ca lui Nicolae Ceaușescu

Detalii surprinzătoare! Unde lucrează și ce salariu are soția lui Călin Popescu Tăriceanu

SURSE! Când va fi demisă Viorica Dăncilă din funcția de premier – Moment fatidic pentru Liviu Dragnea

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare