sursa foto:  infomures.ro

Ludovic Orban: Avem un plan de creștere a capacității de tratare atât în secțiile obișnuite, cât și în secțiile de terapie intensivă

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Timișoara, că Guvernul are un plan de creștere a capacității de tratare a pacienților cu COVID-19, atât în secțiile obișnuite, cât și în cele de terapie intensivă.

„Avem un plan de creștere a capacității de tratare atât în secțiile obișnuite, cât și în secțiile de terapie intensivă. Este gândit la nivel național și urmărește creșterea constantă a numărului de paturi din secțiile de ATI, astfel încât să facem față nivelului de tratare a oricărui pacient care are nevoie de tratament”, a declarat Ludovic Orban, conform Mediafax

Acesta a precizat că cel mai bine ar fi să fie respectate normele de protecție sanitară de toți cetățenii.

„Asta este cea mai sigură cale pentru a evita să se ajungă în situații cu număr mare de infectați, un număr mare de persoane tratate în secțiile de Terapie Intensivă. Cu cât se îmbolnăvesc mai puțini cu atât mai puțini vor ajunge în spital. Cu cât se respectă regulile de un număr cât mai mare de cetățeni, cu atât numărul de îmbolnăviri se va reduce”, a spus Orban.

Vezi și:Vești importante! Iată cum puteți intra în posesia acestui tip de pensie

Studiu cutremurător! Ce categorie de pacienți riscă fie afectați pentru o perioadă lungă de timp de COVID-19

EXCLUSIV Ascensiune pe bază de familie în Guvernul Orban! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar acum la Camera Deputaților!

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare