rares  iohannis

sursa foto:  stiridiaspora.ro

Lui Rareș Bogdan i se cere un răspuns urgent: ‘Cum e posibil ca idolul dumneavoastră să mintă când e vorba de tot ce avem mai sfânt?’

Fost senator PSD, Sorin Ilieșiu, îi cere un răspuns urgent lui Rareș Bogdan, cel care va deschide lista Partidului Național Liberal la alegerile europarlamentare din mai 2019.

„RECURS LA MORALĂ

către domnul „Number One” pe lista PNL

Domnule Rareș Bogdan,

Având în vedere că în scrisoarea mea către dvs – publicată acum 5 zile – am spus multe adevăruri care cred că l-au enervat teribil pe idolul dvs Iohannis, bănuiesc că nu v-a dat voie să vorbiți despre ele. Dar dacă am spus vreun neadevăr, vă rog să spuneți care e acela.

Întrucât sunteți un om al dialogului, sper că merit să-mi răspundeți având în vedere că:

(1) În anul 2011 am fost distins cu Diploma de Excelenţă „Personalitatea anului 2011 pentru o Românie Europeană” conferită de Fundaţia Eurolink – Casa Europei, acordată unor personalităţi precum Mario Monti sau Mugur Isărescu;

(2) În 2010 am fost distins cu Medalia Revoluţiei conferită de Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, medalie acordată unor personalităţi precum Papa Ioan Paul al II-lea, George Bush, Lech Walesa, Vaclav Havel, Doina Cornea, Ana Blandiana;

(3) Am scris „Proclamația pentru România” publicată în apr. 2005 pe pag.1 a ziarului “Ziua” – director Sorin Roșca-Stănescu. Citez primul punct al Proclamației: „Având în vedere că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din Europa, ea fiind singura ţară în care înlăturarea comunismului s-a făcut cu vărsare de sânge, România trebuie să fie prima ţară în care să aibă loc Procesul Comunismului. Propunem condamnarea tuturor crimelor, ororilor şi abuzurilor comise de regimul comunist; condamnarea celor mai multe dintre acestea ar trebui să fie exclusiv morală, în spiritul iertării creştine şi al reconcilierii naţionale.”;

(4) În 2005 am redactat „Raportul pentru condamnarea regimului comunist ca nelegitim și criminal”, raport care a făcut posibilă condamnarea oficială din 2006;

(5) În 2015, Senatul României a adoptat cu o majoritate masivă „Proiectul de lege – inițiat de subsemnatul – pentru condamnarea totalitarismului şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare”. Proiectul prevede și înființarea în Bucureşti, sub egida Academiei Române, a Muzeului Memoriei Naționale Antitotalitare. În Expunerea de motive am citat din ceea ce declarase față de acest Proiect eminentul istoric Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române: „Nu cred că această condamnare ar fi tardivă (…) Este vorba aici despre o chestiune de demnitate colectivă românească, de demnitate naţională. (…) Paradoxal, actele de acest fel, deşi neagă ceva, conduc la mari afirmaţii colective, la renaşteri, la infuzii de speranţă şi de optimism.”;

(6) Sunt autorul/co-autorul unor filme documentare esențiale pentru reformarea noastră morală, precum „Piața Universității – România”, „Petre Țuțea – Emil Cioran”, „Apocalipsa după Cioran”.

Așadar, d-le Rareș Bogdan, cred că ar fi totuși nedemn să nu-mi răspundeți.

*

Având în vedere afirmația că „ați spus mereu adevărul” în emisiunea dvs și ați subliniat că „aceasta a fost atitudinea corectă: adevărul!”, de ce d-le Rareș Bogdan nu ați spus nimic despre adevărurile îngrozitoare referitoare la dl Iohannis de când e președinte, adevăruri pe care le cunosc ca fost senator de Sibiu. Prezint mai jos două dintre acestea, urmând să revin mâine cu altele de același calibru:

I). Dl Iohannis a fost timp de 14 ani primarul Sibiului (2000-2014), orașul cu cel mai important rol în înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918. În Sibiu şi-a avut sediul Comitetul Naţional Român inființat odată cu revoluția națională din 1848-1849. În timpul imperiului austro-ungar, Sibiul a devenit centrul românismului transilvan; la Sibiu a funcţionat conducerea Partidului Naţional Român, aici a fost redactat cunoscutul Memorandum al românilor transilvăneni adresat împăratului Franz Joseph în 1892. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1918 a decis unirea Transilvaniei cu România şi a stabilit la Sibiu sediul noului parlament al Transilvaniei libere şi cel al noului guvern transilvan condus de Iuliu Maniu, având miniştri precum Al. Vaida-Voievod sau Oct. Goga; guvernul a funcţionat până în 1920 când Marea Unire a fost recunoscută de Conferinţa de la Paris. Parlamentul de la Sibiu a fost prezidat de Gh. Pop de Băseşti; printre parlamentari, s-au aflat și personalități precum Ioan Agârbiceanu, Miron Cristea (primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române) şi Iuliu Hossu (primul cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma).

Cu toate acestea, primarul Iohannis a decis să sfideze istoria românească glorioasă a Sibiului și nu a depus niciodată o coroană de flori de Ziua Naţională la locul de comemorare a eroilor Marii Uniri situat la 2 min. de mers pe jos de biroul lui (cu o singură excepţie: înainte de alegerile locale din 2012).

Mai mult decât atât: între anii 2000-2013, primarul Sibiului Iohannis a sfidat și celelalte simboluri sacre ale românilor, neparticipând niciodată în acești 13 ani la ceremoniile solemne organizate – sub fereastra biroului său! – de Ziua Imnului Naţional al României şi de Ziua Drapelului Naţional.

Domnule Rareș Bogdan, nu e imoral ca dl Iohannis să pretindă că ne poate uni după ce, ca primar al orașului-simbol al românismului, a sfidat continuu simbolurile noastre naţionale, memoria făuritorilor Marii noastre Uniri, depunerea de coroane de Ziua Naţională a României, Ziua Imnului Naţional al României și Ziua Drapelului Naţional?

Mai revoltător însă e faptul că dl Iohannis a mințit fără să clipească cu câteva zile înainte de a deveni președintele țării declarând: «de fiecare dată am participat de Ziua Naţională la festivitităţi, şi nu din complezenţă sau ca să impresionez, ci pentru că aşa am simţit.» (Evenimentul zilei, 11 nov. 2014).

De ani de zile cer SRI-Sibiu să-mi confirme acuzațiile. O fi vorbit dl Iohannis cu colegul dvs de facultate, dl Eduard Hellvig, directorul SRI? De ce totuși SRI-Sibiu nu publică lista celor 39 de absențe ale primarului Iohannis la ceremoniile naționale de la Sibiu?

Cum e posibil, d-le Rareș Bogdan, ca idolul dvs să mintă când e vorba de tot ce avem mai sfânt?

II). 99,999% dintre români nu au cumpărat în viața lor nimic cu acte false, darmite o casă! Conform deciziilor definitive ale Justiției, dl Iohannis a cumpărat cu acte false, nu una ci două case uriașe în centrul Sibiului – care includ 13 apartamente şi un spaţiu comercial, adică două case cât 14 case la un loc –, încasând chirii de sute de mii de euro în dauna statului român, prin încălcarea legii. Pentru șeful unui stat din Uniunea Europeană, onoarea, demnitatea, cinstea și corectitudinea ar trebui să reprezinte cele mai sacre valori, astfel încât dl Iohannis trebuia să-și prezinte demisia de onoare imediat după decizia Justiției din 2017, care confirmă că „nu e apărat de prezumția de nevinovăție față de amploarea operațiunii ilicite în cazul casei obținute cu acte false”, instanța demonstrând că soții Iohannis „nu au fost cumpărători de bună credință” întrucât s-au bazat pe un certificat de moştenitor „declarat nul absolut pe motiv că e fondat pe o cauză ilicită şi s-a emis prin fraudarea legii. (…) Klaus Werner Iohannis nu este apărat de prezumţia de bună credinţă, faţă de amploarea operaţiunii ilicite… (…). Vânzarea lucrului altuia în cunoștință de cauză este nulă absolut în virtutea cunoscutului adagiu clasic Fraus omnia corrumpit – Frauda corupe totul”.

Chiar dacă decizia Curții de Apel Brașov a fost definitivă și irevocabilă, dl Iohannis a contestat-o solicitând anularea ei și strămutarea procesului în alt oraș, sperând că judecătorii din Pitești vor închide ochii la „frauda care corupe totul”. Spre onoarea lor, și aceștia au fost cinstiți și corecți. Ce e însă și mai grav: infracțiunile descrise mai sus reprezintă o recidivă – adică o săvârșire repetată a aceleiași infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse privative de libertate –, întrucât Curtea de Apel Brașov a decis definitiv în anul 2005 că dl Iohannis a mai cumpărat cu acte false încă un imobil din centrul Sibiului pe care statul l-a confiscat în același an.

Cităm din articolul „Câți bani trebuie să returneze președintele Iohannis din chiriile încasate”, scris de apreciatul jurnalist Dan Tăpălagă: „Ne putem imagina cam cât de penibil arată o țară al cărei președinte în funcție ajunge în situația de a fi executat de fisc pentru 600 de mii de euro. Am fi, iarăși, caz unic în UE. Dar la fel de ridicol arată deja un președinte care face o contestație în anulare împotriva unei decizii definitive pronunțate de trei instanțe din țara pe care o conduce și mai strămută procesul pentru că nu mai are încredere în justiția brașoveană. Cine a mai văzut, totuși, un președinte atât de înverșunat împotriva justiției din propria țară?” (2016, „HotNews.ro”)

Incredibil, chiar a doua zi după ce a pierdut definitiv procesul din 2017, idolul dvs a rostit solemn, tocmai la bilanțul DNA, acest discurs al sinuciderii morale, dar și al comicului de situație: „Un subiect extrem de important rămâne cel al recuperării prejudiciilor produse statului prin fapte de corupţie comise de persoane pentru care s-a stabilit vinovăţia, prin decizie judecătorească definitivă. O societate în care lupta anticorupţie este eficientă este una în care cei care au fost găsiţi vinovaţi nu se mai bucură în continuare de banii sau bunurile dobândite prin încălcarea legii”.

D-le Rareș Bogdan, nici până azi idolul dvs nu a returnat României sutele de mii de euro câștigate în dauna statului prin încălcarea legii. Culmea imposturii e faptul că dl Iohannis a fost premiat în Germania pentru lupta împotriva corupției și că ne dă lecții de morală precum Lupul moralist. Idolul dvs a aruncat România într-un dezastru moral fără precedent. Ar putea exista o tragicomedie națională mai grotescă?

D-le Bogdan, credeți că la Referendumul pentru Justiție, „aproape hotărât”, ar fi binevenită și această întrebare:

„Președintele României Klaus Iohannis luptă credibil împotriva corupției și asigură integritatea funcției publice având în vedere deciziile Justiției din anii 2017, 2015, 2014 și 2005 care arată că nu a fost de bună credință când a cumpărat în centrul Sibiului două case cu acte false emise prin fraudarea legii, care includ 13 apartamente şi un spaţiu comercial, încasând în dauna statului și prin încălcarea legii chirii de sute de mii de euro pe care nu i-a returnat statului?”

D-le Rareș Bogdan, al doilea mandat prezidențial al d-lui Iohannis ar fi de fapt singura soluție ca să scape de închisoare? Sper că după tot ce v-am scris, vă veți despărți chiar azi de idolul dvs.”, i-a transmis Prof. Univ. Dr. Sorin Ilieșiu – membru PSD, senator de Sibiu între anii 2012-2016.

Vezi și

Atenție, români! Statul dă sute de euro- Cum puteți intra în posesia banilor

Proiect bombă! Pentru ce ar putea primi angajații bani

Mălin Bot dinamitează scena politică! Ultima mișcare făcută de protestatarii #Rezist – Lovitură pentru parlamentari

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare