Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a transmis luni referitor la pensiile speciale ale parlamentarilor că Parlamentul aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale, pentru a nu face modificările, scrie news.ro
”În primul rând să dea explicaţii cei care au pensie specială, eu nu am pensie specială”, a spus preşedintele PSD.
El a precizat că în acest moment, Parlamentul aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale, pentru a nu face modificările”.
”Se va iniţia un alt proiect, ţinând cont de motivarea Curţii”.
PNL a transmis, vineri, că nu este necesară o nouă lege de desfiinţare a pensiilor speciale pentru parlamentari. Liberalii precizează că poziţia partidului este fermă: susţinem revenirea pensiilor la principiul contributivităţii.
Anunţul PNL vine după ce USR a anunţat că a depus deja în Parlament un nou proiect de lege pentru desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, conform news.ro
Marcel Ciolacu, despre pensiile speciale: Să dea explicaţii cei care au pensie specială
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 09-05-2022 11:16
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

31-10-2026 18:00Externe
Rumen Radev, premierul Bulgariei, a acuzat România pentru atacurile rusești. După declarațiile controversate, cetățeni bulgari și-au cerut scuze

31-10-2026 21:30Social
Case cu bani de la UE, în România. Cine ar putea beneficia de viitoarele finanțări pentru locuințe

11:30Social
Românii care pot ieși cu 5 ani mai devreme la pensie. Nu vor fi penalizați, ce condiții trebuie să îndeplinească

31-10-2026 17:00Economie
Second hand-ul bogaților a venit în România. Magazinul care vinde articole de lux, la mâna a doua, caută vânzători cu 3.500 de lei salariul

11:00Economie
Facturi cu 22% mai mari de curent. Ar urma să vină chiar din perioada imediat următoare

31-10-2026 23:30Economie
Schema prin care ești manipulat la supermarket, fără să-ți dai seama. Pornește de când intri în magazin

31-10-2026 15:30Economie
Black Friday la Carrefour. Reduceri de până la 50% și o mulțime de produse la 1+1

31-10-2026 15:00Economie
Guvernul Niculescu crește salariile pentru 10 companii locale de utilități publice. Se vor face și angajări la firmele vizate

31-10-2026 23:00Economie
Românii care investesc la bursă, avertizați. Radu Georgescu a oferit explicații pe înțelesul tuturor celor care au sau vor să cumpere acțiuni

31-10-2026 17:30Economie
Șeful Antibiotice Iași și-a dat demisia, după 3 decenii de activitate. Ioan Nani pleacă pentru a-și petrece timp cu familia
Articole Similare

02-06-2023 20:38INSTANT ARTICLES
Regele Charles, solicitare către Klaus Iohannis: 'Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna!'

19-05-2023 12:47Actual
Marcel Ciolacu, despre greva din învățământ: 'Există cu siguranță soluții la care putem ajunge cu calm și rațiune, în timp ce copii își văd liniștiți de școală'

06-05-2023 09:15Actual
Rareș Bogdan: 'Prea ușor se vorbește despre ruperea coaliție. E nevoie de stabilitate în România și e singura formulă politică ce poate funcționa în urma alegerilor de acum 3 ani'

27-04-2023 10:54Exclusiv
SURSE Ce funcție ar urma să primească Nicolae Ciucă după rotativă, după ce Marcel Ciolacu va deveni premier

24-04-2023 14:45Actual



