Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dezvăluit că energia pe anul 2022 a fost vândută. Șeful social-democraților a etichetat această mutare drept „o mare tâmpenie”.
Mai mult, liderul PSD a precizat că trebuie venit cu o reglementare a prețului pentru consumatorul casnic.
„Am văzut şi ieşirea guvernatorului Băncii Naţionale care a zis un lucru cât se poate de corect - cea mai mare parte a inflaţiei a venit din preţul care a explodat în energie, mi se pare că peste 52% din componenţa inflaţiei. (...) Dacă la gaze suntem aproape acoperiţi cu consumul şi prin deschiderea unor noi capacităţi (...), la energie electrică suntem descoperiţi cu aproape 15%, nu producem cu 15% faţă de cât consumăm. (...) Nu se mai poate continua o perioadă lungă pe această ordonanţă de urgenţă şi în acest moment există 2-3 variante pe care o să le discutăm în coaliţie. Nu putem aloca 3% din PIB speculei, fiindcă este o speculă, din energie. Această compensare trebuia să fie pe o perioadă limitată”, a afirmat Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres.
„Noi am mai făcut o mare tâmpenie, s-a vândut energia pe anul acesta. Dacă vorbim de o semireglementare, cel puţin pe zona casnică, aici nu mi-aş dori să ajungem la un conflict în interiorul coaliţiei, trebuie pe zona casnică o reglementare a preţului, mai ales că putem acoperi prin producţia proprie, unde statul e majoritar în aceste companii. Am văzut resursa bugetară, e 2 miliarde până la 3 miliarde către Ministerul Energiei, fiindcă aşa au fost făcute socotelile la începutul anului. Am vândut energia cu 3-400 de lei şi acum se vinde cu 2.000-3.000”, a precizat Ciolacu.
„Avem trei soluţii pe care vrem să le detaliem în şedinţa de coaliţie. (...) Până în 1 septembrie trebuie luată această hotărâre şi făcute actele normative pe fiecare domeniu în parte”, a mai spus liderul PSD.
Marcel Ciolacu: Noi am mai făcut o mare tâmpenie, s-a vândut energia pe anul acesta. Trebuie pe zona casnică o reglementare a preţului
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-08-2022 15:11
Trending

13:00Entertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

08:00Economie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

13:30Politica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

10:30Economie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

11:30Social
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

03 noiPolitica
Luca Niculescu vrea să evite noi taxe în 2027. Majorarea celor existente nu este exclusă

16:00Politica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

16:30Social
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

07:30Economie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

10:00Economie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

15:17Actual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

14:02Economie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

12:46Actual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



