sursa foto:  https://moneyweek.com/

Măsurile luate de Banca Centrală Europeană după Brexit

Banca Centrală Europeană (BCE) consideră binevenită ratificarea acordului privind o retragere ordonată a Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE), dar a luat măsuri pentru a se pregăti pentru orice situații neprevăzute.

”În ultimele luni şi în ultimii ani, BCE a luat măsuri pentru a se pregăti pentru orice situaţii neprevăzute şi va continua să monitorizeze cu atenţie evoluţiile de pe pieţele financiare în scopul menţinerii stabilităţii. BCE subliniază că băncile trebuie să înregistreze acum progrese în implementarea planurilor legate de Brexit, în concordanţă cu calendarele convenite”, se arată în comunicat.

Acest acord va crea premisele unei ieşiri ordonate şi mai puţin destabilizatoare, consideră preşedinta BCE, Christine Lagarde.

”Regretăm nespus să îi vedem pe prietenii noştri britanici părăsind Uniunea Europeană. Totuşi, acest acord va crea premisele unei ieşiri ordonate şi mai puţin destabilizatoare. Vom depune eforturi deosebite pentru a asigura că efectele Brexit sunt cât mai puţin perturbatoare pentru cetăţeni, angajatori şi pieţele financiare din zona euro şi din restul UE”, a spus Lagarde.

Astfel, BCE şi Bank of England au activat, în luna martie 2019, un acord de swap valutar, prin intermediul căruia Bank of England împrumută săptămânal euro băncilor din Regatul Unit.

”În cadrul aceluiaşi acord, Eurosistemul va fi pregătit să împrumute lire sterline băncilor din zona euro, dacă va fi necesar. Aceasta va reduce posibilele surse de tensiuni în sistemul financiar. În ceea ce priveşte supravegherea bancară, BCE a procesat circa 25 de proceduri de autorizare pentru băncile care îşi transferă activităţile în zona euro şi a evaluat planurile legate de Brexit ale unui număr de 42 de bănci din zona euro care îşi vor menţine sucursalele din Regatul Unit după părăsirea Uniunii Europene de către această ţară”, se arată în comunicat.

BCE se aşteaptă acum ca băncile să îşi implementeze planurile în concordanţă cu angajamentele asumate anterior, inclusiv cu calendarele de implementare convenite cu autorităţile lor de supraveghere. BCE şi contrapartidele sale din Regatul Unit au adoptat măsuri pentru a asigura continuarea bunei cooperări în domeniul supravegherii bancare, inclusiv după încheierea perioadei de tranziţie.

”În acest sens, a fost încheiat un memorandum de înţelegere care va permite autorităţilor de supraveghere să continue schimburile de informaţii şi să coordoneze supravegherea grupurilor bancare transfrontaliere. Bank of England va părăsi Sistemul European al Băncilor Centrale. Cota actuală deţinută de Bank of England în capitalul subscris al BCE, respectiv 14,3%, va fi realocată atât între băncile centrale naţionale (BCN) ale ţărilor din zona euro, cât şi între restul BCN din afara zonei euro pe baza unei grile de repartiţie actualizate pentru subscrierea la capitalul BCE”, se arată în comunicat, informează news.ro

 

Vezi și

EXCLUSIV Au reinventat ‘Maimuța’! Cum te păcălesc șoferii Uber și Bolt

Aeroportul Otopeni, licitații și ‘băieții deștepți’

Atenție, Marcel Vela! Șeful Jandarmeriei și-ar fi ‘premiat’ iubita! Spor de 50%

viewscnt

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare