coronavirus

sursa foto:  reporterglobal.ro

Medicul Virgil Musta: ‘Foarte probabil că și noi urmăm calea Europei, din păcate, și în curând ne vom confrunta cu un număr și mai mare de cazuri’

Doctorul Virgil Musta, șeful secției de Boli Infecțioase de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara afirmă că ”De două săptămâni, cu greu mai facem față cazurilor COVID severe care necesită internare”.

Virgul Musta a vorbit într-o emisiune tv despre al treilea val al pandemiei de coronavirus care se vede deja în cifrele înregistrate în majoritatea ţărilor din Europa.

„Avem experienţa anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară  şi să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut şi la noi şi apoi au crescut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum (…)  Foarte probabil că şi noi urmăm calea Europei, din păcate, şi în curând ne vom confrunta cu un număr şi mai mare de cazuri. În Timişoara şi în Timiş, din păcate, noi deja de două săptămâni simţim această creştere a numărului de cazuri şi presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare”, a afirmat medicul, informează news.ro.

Acesta consideră că ”de fiecare dată când ne relaxăm se constată revigorarea infecţiei”.

Citește și:

Cine este și cum arată criminalul din Onești – Foto și cu soția sa

Lovitură! O nouă taxă îi așteaptă pe români. Ce sumă de bani va trebui scoasă din portofele pentru plata taxei

EXCLUSIV Polițiștii anunță că vor face show la ministerul Ralucăi Turcan! Va fi un miting cum își dorește Cîțu, cu măști speciale pe gură!

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare