fericire

sursa foto:  banisiafaceri.ro

Mii de români au viitorul asigurat! Li se oferă salarii mai mari și condiții de muncă mai avantajoase

Câteva mii români au viitorul asigurat, chiar dacă, la nivel internațional, se vorbește de intrarea în faliment a companiei pentru care aceștia lucrează. Cel puțin asta susțin liderii sindicali.

Fabrica Takata din Arad, care produce volane şi centuri de siguranţă pentru autoturisme, a încheiat noul contract colectiv de muncă pentru cei aproximativ 4.500 de angajaţi, valabil până în 2019, care prevede şi creşteri salariale de la 1 iulie 2017, liderii sindicali afirmând că nu există niciun risc de închidere a halelor de producţie în eventualitatea unui faliment al corporaţiei japoneze, procedură anunţată de presa internaţională, scrie News.ro.

Totodată, potrivit sindicaliștilor, fabrica din Arad este una dintre cele mai profitabile entităţi ale corporaţiei şi face permanent angajări, pe fondul volumului mare de muncă.

„Negocierile cu board-ul s-au derulat pe perioada a două luni, iar în acest moment putem anunţa că avem un nou contract colectiv de muncă, valabil pentru perioada 2017-2019. De la 1 iulie 2017, salariile în fabrica din Arad vor creşte, dar avem şi o reglementare mult mai favorabilă a relaţiilor de muncă”, a afirmat, luni, liderul sindical Lucian Lengyel, care nu a putut da publicităţii procentul creşterilor salariale, afirmând însă că din iulie ”salariile vor fi printre cele mai competitive din această parte a Europei”.

Vezi și Previziune sumbră despre viitorul lui Grindeanu: „În oricare situație…”

Declarația momentului! Ce funcție va ocupa Sorin Grindeanu

Detalii incendiare! Cine este Sorin Grindeanu și pe cine a înșelat în ascensiunea sa politică

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare