Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a vorbit despre taxa de solidaritate ” România nu are această clasă de mijloc puternic dezvoltată. Nu se creează aceasta dincolo de stimulii economici și de accesul la capital, se creează și printr-o fiscalitate stimulativă”.
Adrian Câciu a fost întrebat despre discuție din coaliție, de la finalul anului 2021, despre taxarea bogaților, la care s-a renunțat, dar este posibil să se revină la acest lucru în 2022.
„Ceea ce trebuie să analizăm foarte atent, din punctul meu de vedere, este taxarea muncii versus taxarea capitalului. În România, spre deosebire de alte țări, există un dezechilibru, iar munca și valoarea adăugată sunt taxate mai puternic în contextul în care capitalul nu este la fel de echilibrat taxat sau nu la fel. (…) Această analiză o facem împreună cu mediul economic, o facem cu instituțiile financiare internaționale. O nișă de genul nu cred că face bine analizei, dar într-adevăr, în situații de criză, pentru că, de fapt, discuția despre taxa de solidaritate a plecat de la situația complicată prin care trece economia românească. Trebuie să existe o solidaritate.
De aceea s-a numit ea taxă de solidaritate, prin care cei săraci plătesc taxele și undeva poate și cei bogați trebuie să dea societății înapoi anumite elemente. Dacă lucrurile ajung într-o astfel de discuție, eu cred că nu o să ne ducem în această zonă bogați versus săraci.
Cred că o să ajungem într-o zonă în care o să așezăm regimul fiscal de așa manieră încât să încurajăm dezvoltarea clasei de mijloc. Pentru că orice societate civilizată din lumea aceasta are o clasă de mijloc puternic dezvoltat. Din păcate, România nu are această clasă de mijloc puternic dezvoltată. Nu se creează aceasta dincolo de stimulii economici și de accesul la capital, se creează și printr-o fiscalitate stimulativă.
Noi nu am avut această ă fiscalitate stimulativă. Noi impozităm foarte mult munca. Cu cât muncești mai mult, cu atât plătești mai mult. Or asta descurajează performanța. Este o chestiune care ar trebui să ne dea de gândit. Ar trebui să ne ducem într-o zonă de rezonabilitate, pentru că dacă tu taxezi performanța vei inhiba acest lucru și iar performanța este calea către progres și dezvoltare”, a declarat ministrul, la Digi24.