Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis luni pe facebook că România a luat măsuri pentru a se securiza energetic, în contextul războiului hibrid determinat de Rusia, preizând faptul că a venit şi cu soluţii de protecţie pentru Uniunea Europeană.
"În contextul războiului hibrid determinat de Rusia, România a luat măsuri pentru a se securiza energetic, dar a venit şi cu soluţii de protecţie pentru Uniunea Europeană. În acest sens, am semnat un acord cu Georgia, Ungaria şi Azerbaidjan pentru construirea unui cablu submarin de transport de energie din surse regenerabile, care va alimenta UE. Mai mult, suntem parte din proiectul de extindere către Europa Centrală şi de Sud-Est a coridorului sudic de gaze, care pleacă din Azerbaidjan", a spus Popescu, într-o postare pe Facebook.
Pe lângă cele două măsuri esenţiale, România vrea să extragă gazele existente din perimetrele care-i aparţin în Marea Neagră, îşi dezvoltă capacitatea nucleară civilă prin construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă şi prin punerea în funcţiune de reactoare mici modulare, a continuat el.
"De asemenea, prin PNRR avem proiecte de dezvoltare pentru susţinerea investiţiilor în hidrogen verde", a adăugat şeful de la Energie, transmite AGERPRES
Ministrul Energiei, Virgil Popescu: În contextul războiului hibrid determinat de Rusia, România a luat măsuri pentru a se securiza energetic
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

11:30Entertainment
Valul de critici de la botezul copilului lui Alfred Simonis s-a resimțit și asupra lui Theo Rose. Artista de la PRO TV, criticată pentru că a cântat la eveniment

08:00Entertainment
Marea rebotezare din timpul lui Nicolae Ceaușescu. Cum au fost schimbate denumirile unor localități din România

19:30Economie
Vești excelente de la PE pentru șoferii din România. Ținta UE pentru 2035, legată de motoarele cu ardere internă, ar urma să se schimbe

20:30Economie
Trebuie să plătești impozite pe banii primiți ca dar de nuntă, la botez, cununie? Când se uită ANAF la astfel de evenimente

07:30Economie
Ea este noua șefă Shop&Go din cadrul Ahold Delhaize România. Cine este Diana Stoica

07:00Economie
După ploi vin și roadele. Unitatea 1 de Centrala Nuclearelectrică Cernavodă va fi repornită

10:00Entertainment
Horoscop de weekend. Previziuni pentru toate zodiile, în perioada 6-8 noiembrie 2026

13:30Economie
Black Friday la Digi. Oferta la jumătate de preț care va fi tentantă pentru clienții noi și vechi

17:00Economie
Schimbare uriașă pentru toți furnizorii de energie. Ce obligație nouă vor avea față de clienți

13:00Economie
79 de angajați ING, afectați de restructurări. Banca dă asigurări că-i va ajuta pe lucrători
Articole Similare

22:00Social
Ajutor de până la 1.200 de lei de la stat pentru persoane vulnerabile. Ce condiții ar trebui să îndeplinească pentru a încasa banii

20:00Social
De când trebuie să-ți pui neapărat anvelope de iarnă. Ce amendă riști dacă nu le-ai montat

14:00Social
Încă o materie ar putea deveni obligatorie în școlile din România. Vestea a venit de la Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

12:00Social
Fără AI în școli. Google va avea această opțiune ca elevii să nu mai trișeze

11:00Social



