sursa foto:  inquamphotos.com

Ministrul Marcel Vela a făcut declarații! Ordonanța Militară 4 vine cu noi restricții

Ministrul de Interne Marcel Vela a făcut, în această seară, declarații referitoare la noile restricții care urmează să fie luate odată cu intrarea României în scenariul 4.

„Vă prezentăm principalele activități desfășurate de structurile MAI și a prezenta noi măsuri necesare creșterii gradului de protecție. Sunt măsuri dure, poate cele mai dure pe care le-a avut România în ultimii 30 de ani

Este de aşteptat ca reprezentanţii Ministerului de Interne să anunţe noi măsuri, în contextul creşterii numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.

  • Vă asigur că măsurile dispuse se vor ridica sau relaxa când vom fi cânvinși că s-a diminuat răspândirea virusului, doar dacă reducem la minimum interacțiunea între persoane
  • Mulțumesc angajaților MAI, din Miniserul Sănătății și MApN pentru eforturile susținute, dar și celor rdagi lor
  • Trebuie să dăm dovadă de solidaritate și aprecierea semenilor, să respecătm legile și măsurile luate
  • Tricolorul, imnul național și dragostea față de viitor au fost gândurile ânaintașilor noștri
  • Ne aflăm în fața unui examen greu, pe o perioadă necunoscută
  • Vă prezint acum modificările aduse prin Ordonanța Militară 4, pe care am suspus-o azi aprobării. Ordonanța a fost evaluată în Comitetul Național pentru SItuații Speciale de Urgență
  • Sunt câteva domenii la care am intervenit, unele noi pe care le-am abordat, și unele zone îmbunătățite
  • Am clarificat cu privire la circulația persoanelor peste 65 de ani un interval orar în care pot să își rezlve și probleme de natură medicală (tratamente oncologice planificate, dializă), deplasare care se poate face cu mijlace de transport proprii, ale familie, toate făcându-se în intervalul orar normal, pe întraga perioadă a zilei. Am permis deplasarea în afara locuinței a persoanelor peste 65 de ani și în intervalul orar 20-21 pentru a asigura nevoille animalelor domestice sau de companie. Pentru ieșirile în acest scop nu e nevoie de declarație pe proprie răspundere
  • Cei care nu respectă carantinarea vor intra încă 14 zile în carantină din momentul depistării, suportând și ei toate cheltuielile aferente carantinării
  • Transportatori: am stabilit că șoferii care intră în țară cu auto peste 2,4 tone au trei opțiuni pentru a se proteja. Fie angajatorul le asigură un loc în care să se izoleze între curse, fie declară că se izolează la domiciul, fie autoritățile locale pun la dispoziție spații de carantinare la cerere pentru a asigura protecția familiei șoferilor, cu plata aferentă cazării în aceste spații hoteliere
  • Având în vedere că și familiile piloților pot fi afectate de riscul unei îmbolnăviri, aceleași condiții le aplicăm și piloților și personalului navigant de aeronave
  • Un articol va clarifica sistemul energetic național, vital pentru funcționarea statului. Am instituit, pentru o perioadă stabilită de angajator, măsuri de izolare preventivă pentru personalul care ocupă funcții esențiale în producerea, distribuția de gaze naturale și petrol
  • Pentru a proteja cetățenii care locuiesc în blocuri, am stabilit în articolul 8 ca autoritățile locale, începând din 31 martie, vor monta dispozitive dezinfectante pe scara blocului și vor face dezinfecții periodice.
  • Pentru a ajuta personalul sanitar am stabilit că ministerele cu rețea sanitară proprie și autroritățile locale cu spitale proprii vor asigura la cerere spații hoteliere pentru repaos pentru cadrele medicale. Măsura intră în vigoare pe 31 martie
  • Am decis ca odată cu publicarea în Monitorul Oficial, în perioada stării de urgență, prețurile la gaze, apă, salubritate, carburanți, energie termică și electrică nu pot fi majorate peste nivelul de azi. Prețurile pot foar să scadă, în funcție de cerere sau ofertă
  • Pentru a veni în sprijinul media, mesajele de utilitate publică pot fi mediatizate și se adaugă spațiului dedicat publicității aprobat de CNA, pentru a nu afecta resursele financiare ale media
  • Am autorizat Centrul de Cercetări Științifică Medicală și alte centre medicale pentru a aviza și autoriza materiale, echipamente necesrae pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului

Vezi și:Atenționare: Pandemia de coronavirus ne poate aduce într-o criză alimentară

Acuze dure lansate de un medic: Se fac angajări ‘pe pile’ folosindu-se starea de urgență

Se vor lua noi măsuri în România! Ce presupune scenariul 4

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare