Profesorul Mircea Beuran este acuzat că a primit suma de 10.000 euro atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 februarie 2020, a inculpatului:
Mircea Beuran, care la data faptei îndeplinea funcțiile de președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.
Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor.
Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs.
Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 14 februarie 2020, inculpatul Beuran Mircea urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Precizăm că, prezentul dosar s-a constituit ca urmare a sesizării depuse de persoana care a remis banii menționați mai sus, cu titlu de mită informează stiripesurse.ro.
Vezi și:E oficial! Se vor da amenzi de până la 6.000 de lei
EXCLUSIV Nebunie în MAI și MApN! Avalanșă de procese în cazul ‘Secretului ascuns timp de 15 ani’
Un lider USR, făcut praf din interior: ‘A trăit pe banii furați de la statul român
Mircea Beuran este pus la zid! Procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale
Trending

04 noiEntertainment
Gigi Becali i-a luat apărarea lui Marcel Ciolacu și partenerei sale. "Dacă tu ca bărbat nu-i cumperi o blană de 10.000, care ești de atâta timp în viața publică și muncești, ești papagal"

04 noiEconomie
„Nicio blană de șinșilă nu va putea amortiza prăbușirea”. Semnal de alarmă tras de consilierul lui Mugur Isărescu, după botezul PSD

04 noiPolitica
„Când ai o funcție publică, e bine să îți păstrezi demnitatea”. Alexandru Rogobete intervine în scandalul de după botezul luxos PSD

04 noiEconomie
Premieră istorică. Bugetul pe anul 2027 se va face prin intermediul unei aplicații

04 noiSocial
Obligația pe care o are angajatorul tău, dacă nu ți-ai luat tot concediul pe 2026. Scrie în Codul Muncii

04 noiPolitica
Luca Niculescu a găsit o variantă și pentru salariile magistraților. Ce se va întâmpla cu plata restanțelor

04 noiEconomie
Magazinul de unde Nicușor Dan își îmbracă cei doi copii se extinde. Apar încă două sedii ale Primark

04 noiSocial
PMB a anunțat ce se întâmplă cu taxele și impozitele cetățenilor, din 2027. Ce se întâmplă și cu parcarea de reședință

04 noiEconomie
Se cere reducerea taxelor pe muncă din România. Florin Jianu susține că statul ar câștiga mai mult din majorarea salariului minim

04 noiEconomie
BYD, succes răsunător. De 6 luni, vânzările tot cresc pentru chinezii cu mașini electrice
Articole Similare

04 noiActual
[P]De la ponturi pariuri sportive azi la bonusul de bun venit: ce trebuie să verifici?

04 noiEconomie
Curs valutar BNR: euro urcă, dolarul și francul pierd teren.

04 noiActual
Paradoxul ratelor egale. Românii întreabă „cât dau pe lună?”. Aproape niciodată „cât dau în total?”.

03 noiActual
BT revine cu ”Bank Friday”: 6 noiembrie, ziua cu cele mai bune oferte de banking din an!

03 noiActual



