sursa foto:  stiripesurse.ro

Mirel Palada, pronosticul momentului: ‘La nivel național, partidele mari vor beneficia, partidele medii și mici și-o vor fura’

Sociologul Mirel Palada a a făcut unele precizări pe pagina sa de Facebook despre cum ar putea evolua situația rezultatelor alegerilor după votul de mâine.

”Este ultima zi înaintea alegerilor. Vă simt însetați de cunoaștere. Sociologul Palada vine în întîmpinarea nevoilor voastre ardente și vă spune ce se va întîmpla mîine.

NAȚIONAL

La nivel național, partidele mari vor beneficia, partidele medii și mici și-o vor fura.
PSD și PNL își vor etala puterea organizațională și vor lua un scor mai mare decît cel pe care-l vedeam pînă acum în sondaje. Amîndouă vor trece de 30%. Probabil PNL va fi marginal mai sus decît PSD, deși se joacă și această ierarhie.
Avem o situație asemănătoare cu cea din 2008 ca structură de vot. Cine va fi pe primul loc? Asta e una din marile mize ale acestor alegeri.
Partidele medii, aspirante, cele care credeau că sînt în stare să încurce jocul partidelor mici, vor avea parte de o aspră lecție de viață, de un dureros moment al adevărului.
Atît USR PLUS, cît și Pro România vor suferi de pe urma faptului că nu au nici structuri puternice în teritoriu, dar mai ales nici candidați semnificativi.
Drept urmare, USR PLUS și Pro România vor obține un scor semnificativ mai mic decît ce știam recent în sondaje și decît se așteaptă conducerea acestor partide. USR PLUS foarte posibil sub 10%, Pro România în buza lui 5%.
Dușul rece va afecta puternic negocierile pentru guvernare și poziționările pentru alegerile parlamentare. Ghinion.
UDMR își va face treaba de partid etnic, cu voturile puternic concentrate geografic. În rest, celelalte partide mici vor fi sub 5%. Marii perdanți: PMP și ALDE.
Vom vedea de asemenea o sumă consistentă, de aprox. 10%, de partide mici, locale, punctuale. Coada lungă, reziduală, a distribuției statistice.
Deci cel mai probabil, la nivel național, o structură de vot 34 / 33 / 8 / 5 / 5 / 3 / 2 / restul mic rezidual 10.

BUCUREȘTI

În București, USR PLUS și PSD își contestă supremația politică, la nivel de Consiliu General. PNL este marele perdant al acestor alegeri. Va fi o structură de aprox 30 / 30 / 20, cu 20 lipit de fruntea PNL-ului local. Ghinion.
USR PLUS va profita de acest scor bun în București (și în alte cîteva orașe foarte mari) pentru a clama victoria, încercînd să ascundă prin comunicare isterică scorul prost obținut la nivel național și încercînd să minimizeze forța PNL și PSD la nivel național.
Pro România nu va avea nici măcar acest paravan în spatele căruia se se ascundă. Ghinion.
Bucureștiul și patru sectoare din șase sînt puternic contestate. Drept urmare, pe măsură ce se apropie ziua votului, e din ce în ce mai clară tendința de vot util.
Candidații mici vor cădea printre crăpături și aproape toate voturile se vor concentra pe cei care au șanse de vot. Aproape toți dintre ei vor lua maxim 2%. Săracu’ Sîrbu…
Din cele șapte situații de vot, București + șase sectoare, în trei din ele e o finală strînsă în doi, în două din ele e o finală strînsă în trei și în două din ele deja se știe cîștigătorul.
Toată lumea se va concentra pe cele cinci situații strînse. O să fie delir și scrîșnet de dinți și frîngere de mîini și rupere de corason de tip preinfarct.
Mai multe detalii nu vă dau, ca să aveți de ce să stați pe ghimpi pînă în ultima clipă și să aveți de ce să vă uitați mîine seară la România TV, să aflați rezultatele sondajului Sociopol din ziua votului.

COMUNICAREA VICTORIEI

După ziua de duminică, va fi o mare hărmălaie de comunicare cine care cum. Va fi o competiție de clamare a victoriei.
Confuzia va fi sporită de faptul că în multe locuri partidele au făcut diverse alianțe locale. Cum numărăm scorul politic? Alianțele separat sau le spargem pe componente și punem la fiecare cîte o bucățică?
Pe baza acestei confuzii va curge multă cerneală virtuală și vor face mulți spume la gură la televizor și pe Internet.
USR PLUS va încerca să folosească această confuzie pentru a minimiza scorul politic PNL și PSD, principalii învingători de mîine. Tefeleii pufoși vor mușca și de data asta momeala și vor continua să creadă în partidul proto-nazist din România. Ghinion.

ALEGERILE PARLAMENTARE

Dincolo de zilele astea, avem o problemă. Cazurile de Covid vor crește în mod alarmant. Cei de la putere vor fi din ce în ce mai presați să închidă țara din nou, căci asta se va întîmpla după noiembrie în din ce în ce mai multe alte țări europene.
Peneliștii și Iohannis se vor afla într-o dilemă nasoală pentru ei, într-o situație de tip lose – lose.
Dacă închid țara, vor trebui să amîne alegerile parlamentare pînă în primăvară și atunci adio voturi, se vor face pur și simplu zdrențe în aceste luni de toamnă / iarnă.
Dacă nu o închid, va înflori Covidul tot într-o veselie în jurul lor și vor primi toate lăturile în cap și toată ura populației. Ghinion. Să fie primit.
Eu, personal, cred că nu vor putea ocoli glonțul și că vor fi nevoiți să amîne alegerile parlamentare, în ciuda scorului bun obținut la locale și în ciuda dorinței lor disperate de a ține alegerile în toamna asta, perfect convinși fiind că 6 decembrie e ultima șansă pentru ei să obțină un scor decent și astfel să emită pretenții la guvernare în următorul ciclu parlamentar. După cum spuneam: ghinion.

COVIDUL ÎN SECȚII

Poimîine, duminică, în ziua votului, vor înflori brusc o groază de știri alarmiste despre prezența covidului în secțiile de votare. Televiziunile și mai ales Internetul vor urla isteric: să fugim, ne mănîncă!
Fiecare va crede că astfel reușește să obțină un avantaj în fața adversarului politic, speriind votanții acestuia, făcîndu-i să stea acasă.
Gîndirea dominantă este că bătrînii vor fi speriați de covid și nu vor veni la vot, asta afectînd votul PSD. Drept pentru care mîine veți fi pur și simplu inundați cu isterie Covid.
Puțini țin cont de faptul că tinerii și mai ales tefeliștii deontologi sînt cel puțin la fel de speriați de covid și că acest tip de mesaje va demobiliza și electoratul anti-PSD.
Conceptul de hellicopter parent, necunoscut de prestigioșii strategi deontologi civili, va afecta puternic comportamentul de vot al purtătorilor de mască și mînuși și va speria tefeleii cel puțin la fel de puternic ca și pe bătrîni. Ghinion.

PARTICIPAREA LA VOT

În momentul de față, lumea este puternic interesată de alegeri, pentru că în multe comunități locale competiția e strînsă și senzația populară este de finală puternic contestată.
În consecință, în sondaje vedem mulți români care declară că vor veni la vot. Oricum, alegerile locale sînt mai gustoase în mintea oamenilor decît cele parlamentare, iar mobilizarea locală din partea primarilor cu interes să cîștige este puternică.
Acest interes sporit pentru alegeri se va izbi duminică de valul rece al știrilor catastrofice privind covidul în secțiile de votare. Va rezulta o meteorologie electorală turbulentă, non-liniară, greu de prezis.
Eu, personal, spre deosebire de alte persoane dăștepte în cap din zona consultanței politice cu care am discutat zilele astea, cu nu cred că isteria covid va ține multă lume acasă.

E singurul subiect unde îmi asum o marjă mai mare de incertitudine. În rest, să nu ziceți că nu v-am spus…

SOCIOPOL SONDAJ ÎN ZIUA VOTULUI
Mîine, institutul de sondare Sociopol realizează sondaj în ziua votului în București. Mîine veți afla de la mama Omida Turambar Palada cum stau lucrurile. Evident, cele mai precise rezultate de sondaj, așa cum v-am obișnuit deja.
Vă aștept mîine, la România TV, și pe parcursul zilei, și seara la 21:00 trecute fics, cînd veți afla în exclusivitate de la Palada cum stau lucrurile.
Onegaeshimasu!
PS: Nu mă sunați pe parcursul zilei. Fie n-o să vă răspund. Fie, și mai nasol, o să vă dau cifre false, numa bune de produs ceață la mal. Cifrele, mîine, pufoșilor, sînt numa și numa pentru premianți. Nu există cunoaștere pe gratis.
Să nu ziceți că nu v-am spus…”, a scris Mirel Palada pe Facebook.

Citește și:

Contracte cu ‘cântec’ pentru ‘Trupa lui Biluță’. Șapte dintr-o lovitură!

Acuze fără precedent la adresa USR-PLUS, din partea comisarului care candidează la Primărie: Soția și mama, amenințate – tatăl, hărțuit!

EXCLUSIV Nicușor Dan, pe felie cu ‘Garda Veche’ a lui Ion Iliescu! A comandat 500.000 de broșuri de la firma unui fost deputat PDSR

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare